Vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, şi Eugen Teodorovici, ministru al Finanţelor, s-au întâlnit vineri cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, în biroul acestuia de la Camera Deputaţilor, pentru a discuta pe tema bugetelor în administraţia publică locală.
Potrivit unor surse politice ale Agerpres, Dragnea i-a convocat pe reprezentanţii Guvernului pentru o discuţie pe tema banilor pentru primării.
La întâlnire au participat şi doi secretari de stat.
Vezi și Schimbare radicală în procedura de divorț! Documentul a fost publicat azi în Monitorul Oficial
Unde a lucrat soția lui Augustin Lazăr și ce pensie grasă are
ANAF a făcut anunțul! Cei care locuiesc în chirie sau care și-au închiriat apartamentul sunt vizați
















