Potrivit spuselor lui Emilian Cioaln, locuitorii ar veni, cu bidoanele, să care apă gratis. Nu o iau ca să se hidrateze în aceste perioade extrem de călduroase, ci ca să ude asfaltul din fața casei și să-și alimenteze piscinele! Enervat la culme de situație, i-a „pârât” la TV:
„40% din apă o fură și îi convine să ude pomul, să ude cimentul prin curte și piscina de 20 de metri cubi și la o săptămână să îi dai drumul că face mătasea broaștei... Nu se poate așa ceva!”, a precizat Emilian Cioaln, primarul localității Dărmănești, despre motivul pentru care nu mai este apă în fântâni, potrivit PRO TV.
CITEȘTE ȘI: Pastila pentru slăbit, o nouă invenție care ar putea combate problema obezității. Medicamentul-minune este noua speranță a Pfizer
O mulțime de fântâni au rămas fără apă, în plină caniculă
În întreaga țară este o problemă cu căldura care a afectat nu doar cetățenii, ci și natura. Dunărea este în scădere, aproape 300 de localități primesc extrem de puțină apă și când vine vorba de fântâni... situația este și mai tragică. Cele mai afectate județe sunt Botoșani, Vaslui și Neamț, potrivit datelor transmise de Apele Române.
Problema se resimte și la lacurile de acumulare. Cele 40 au ajuns la un grad de umplere de doar 80%, iar Jiul ar putea chiar să dispară. Râul mai are doar câțiva metri și este plin de insule de nisip. În aceste condiții, autoritățile au luat deja măsuri pentru a limita consumul de apă. În Piscani, Argeș, de exemplu, 900 de gospodării văd apă doar 3 ore pe zi.
„Pe măsură ce numărul fântânilor o să crească, probabil că va fi nevoie de sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență pentru alimentarea cu apă”, a transmis Sorin Rîndașu, directorul Departamentului Situații de Urgență al Apelor Române, pentru sursa citată anterior, despre problema alimentării a sute de fântâni.
CITEȘTE ȘI: Lia Olguța Vasilescu a scos în licitație cartierul controversat din Craiova: „Interesul nostru este să ne descurcăm”. Prețul cerut de edil este minuscul













