Sute de șoferi se revoltă! Podul peste Dunăre de la Brăila a fost închis circulației auto

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 15-08-2023 14:45

Actualizat: 15-08-2023 14:22

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Numeroase mașini s-au adunat în noaptea de luni spre marți la intrarea pe podul de la Brăila. Șoferii știau că în minivacanța de Sf. Maria traversarea se face non-stop, fără restricții nocturne. Totuși, podul a fost închis, deoarece constructorul nu a considerat ziua de luni drept sărbătoare legală.


„Podul încă este în administrarea constructorului. Noi am convenit ca în week-end și de sărbători podul să fie deschis și noaptea, însă constructorul a considerat că ziua de luni nu este sărbătoare, motiv pentru care podul a fost închis luni spre marți. Precizez, însă, că podul va fi deschis în această seară, fiind sărbătoare”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu.






Incidentul i-a revoltat pe șoferi. Cei care nu au ales să treacă Dunărea cu bacul de la Brăila, fie au ocolit pe la Fetești, fie au așteptat deschiderea podului de la ora 6 dimineața. Au fost și șoferi care s-au plâns autorităților, dar și oameni care și-au exprimat revolta pe rețelele de socializare.



„Îmi doresc să se mai facă un pod peste Dunăre. De ce? Ca ăsta nou să fie deschis cât celălalt este închis”, a comentat, în mod ironic, o persoană, în timp ce alta s-a declarat deranjată de situația creată. „Ca la noi, la nimeni …se anunța în mediul online că podul este deschis …Și când ajungi, surpriză!”

În mod normal, podul este deschis non-stop în weekend și în zilele de sărbătoare legală. Restricțiile de trafic se aplică noaptea, de luni până vineri, între orele 21.00 și 6.00.












Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri