Sute de studenți își vor începe viața la cămin în șantier! Câți bani plătesc aceștia în fiecare lună

Autor: Dumitrașcu Nicoleta

Publicat: 18-09-2018 22:33

Actualizat: 18-09-2018 22:13

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

În scurt timp facultățile își vor deschide porțile, iar căminele sunt încă în renovări. Cel puţin la stat. Ca în fiecare an, se fac lucrări pe repede înainte.



Mizerie pe holuri, rugină la toalete şi miros insuportabil în capătul holului, de la ghena de gunoi. Aşa arată câteva dintre căminele din complexul studenţesc Regie. Asta în interior. În exterior, însă, angajaţii muncesc de zori. Vopsesc borduri, taie iarba şi înlocuiesc uşile.







"În ceea ce privește stadiul actual al lucrărilor de renovare ce vizează Căminul U4 din Campusul Universitar Regie, potrivit clauzelor contractuale, finalizarea acestora are ca termen data-21 septembrie 2018, ceea ce nu va afecta procesul de cazare a studenților", se arată în comunicatul Universităţii Bucureşti.

Studenţii mai mari sunt mai încântaţi de atmosfera din cămin, decât de condiţii. Şi văd principalul avantaj. Cazarea îi costă între 100 şi 200 de lei pe lună.

Cei care îşi permit merg la căminele private. Eliza stă într-un campus particular de mai bine de 3 ani.

Zaharia Eliza Georgiana, studentă"Dispun de foarte multe facilităţi: o baie proprie, nu trebuie să o împart cu tot palierul, cuptor cu microunde şi frigider în propria cameră. O spălătorie care merge pe baze de jetoane. În această comunitate vin şi studenţi din afară şi poţi să afli şi cultura lor, e diferit."

Dar într-un astfel de loc, preţul este între 100 şi 300 de euro de persoană. Comparabil cu o chirie din Capitală. Oricum, mulţi studenţi sunt nevoiţi să-şi găsească o garsonieră sau un apartament. În România, sunt peste 400 de mii de studenţi şi doar 100 de mii de locuri în căminele de stat, conform observator.tv

Vezi și

Bugetarii au un nou beneficiu de la 1 ianuarie-Ce a decis Guvernul condus de Viorica Dăncilă

BOMBA din noua Lege a pensiilor!Legătura dintre aceasta și alegerile electorale-Ce ar urmări PSD

Lovitură de proporții dată de Florin Călinescu! Suma uriașă care i-a intrat în conturi


Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri