O clădire emblematică ce a fost construită de una dintre cele mai reputate familii din istoria Aradului este scoasă la vânzare pentru o sumă fabuloasă. Fosta vila de protocol a lui Ceauşescu are dimensiuni impresionante și o valoare arhitecturală deosebită.
Ce preţ de pornire are „bijuteria” care a aparţinut unei familii de baroni din Arad, cu 30 de camere, 3.257 mp şi un teren de 2.000 mp.
Casa Neuman are o istorie fascinantă
Casa Neuman, fostă reşedinţă de protocol a președintelui comunist Nicolae Ceauşescu, este scoasă la vânzare pentru suma de 2,4 milioane de euro, potrivit unui anunţ postat de o agenţie internaţională de intermediere a proprietăţilor de lux.

Casa Neuman, cunoscută în Arad şi drept „Casa de Oaspeţi”, a aparţinut familiei baronului Neuman, fiind edificată în anii 1925-1926. Imobilul se află în zona ultracentrală a Aradului, aproape de Palatul Administrativ, Agerpres.
„Sosirea celor 3 fraţi – Adolf, Dániel, Samu – la Arad a însemnat şi începutul unei dezvoltări a industriei uşoare în oraşul de pe Mureş. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fraţii Neuman au îmbogăţit zestrea industrială a Aradului cu o fabrică de spirt şi drojdie, care a devenit prima ca mărime în Imperiul Austro-Ungar şi cu o moară cu abur.
În anul 1909, aceeaşi familie a pus bazele unei fabrici de textile, ce purta numele de Industria Textilă Arad (ITA). Pentru meritele câştigate în dezvoltarea industrială a Austro-Ungariei, în anul 1884, împăratul Franz Iosif, care a vizitat anterior Fabrica de spirt şi drojdie, a înnobilat familia Neuman cu titlul de Baron de Végvár, fiind una din cele 27 de familii de evrei din imperiu care au fost înnobilate”, arată instituţia pe site.
Membrii familiei de baroni evrei au emigrat în SUA
În istoricul clădirii se arată că membrii familiei Neuman au început să emigreze în SUA în 1938, „presimţind zilele grele care vor veni pentru evrei şi în alte ţări ale Europei, nu numai în Germania nazistă”.
Ultimul rămas din neam a fost nepotul lui Adolf, Francisc Neuman, care a fost și ultimul locuitor al casei de pe strada Horia nr. 6.
Francisc Neuman a înființat faimoasa echipă UTA Arad
Interesant este că Francisc Neuman era un mare pasionat de fotbal, înfiinţând echipa de fotbal ITA, în 1945, care a devenit apoi legendara UTA Arad.

„În anul 1947, Neuman a fost arestat de către comunişti, care cu câteva luni înainte de naţionalizare l-au eliberat şi l-au sfătuit să părăsească cât se poate de repede ţara. A plecat în Elveţia, iar după o perioadă în care a locuit în Austria, a emigrat în SUA, unde a şi murit în anul 1996. Casa din str. Horia a intrat în proprietatea statului, devenind vilă de protocol a familiei Nicolae Ceauşescu. După căderea regimului comunist, o perioadă, casa a intrat în proprietatea Consiliului Judeţean Arad, iar din anul 2000 a revenit moştenitorilor lui Francisc Neuman”, se arată în descrierea istoricului Corneliu Pădurean.
Proprietatea este una ideală pentru investiții
Contactaţi marţi, reprezentanţii agenţiei care manageriază vânzarea imobilului de lux au declarat că proprietarii actuali sunt români şi au făcut unele investiţii în ultimii ani.
„Clădirea nu este reabilitată complet, dar este îngrijită, au fost făcute investiţii pentru punerea în siguranţă. Este o proprietate cu o valoare deosebită, care se pretează pentru investiţii”, a precizat Cristian Şoaită, care se ocupă de vânzare.
Conform anunţului de vânzare, „amplasarea clădirii este ideală pentru funcţiunea de hotel, în centrul oraşului Arad, vizavi de Palatul Szantay”. În plus, „curtea interioară generoasă poate fi transformată într-o grădină de vară”.

Proiect de transformare în hotel premium
Potrivit datelor din anunţ, clădirea beneficiază de un proiect de remodelare integrală şi de transformare în hotel cu 23 de camere, 4 apartamente, restaurant şi SPA.
„Casa Neuman este o bijuterie arhitecturală care a impresionat de-a lungul timpului numeroşi oameni de afaceri, artişti sau şefi de stat. Ea îşi păstrează însă secretele doar pentru cei care au şansa să îi treacă pragul (...) Odată intraţi, înţelegem dimensiunile ample ale clădirii cu structură în formă de U, cu faţada principală marcată de o intrare neoclasică grandioasă, cu fronton şi 4 coloane. Interiorul păstrează fastul secolului trecut: vitralii viu colorate, migălos lucrate, sculpturi în lemn, stucaturi alambicate, şeminee şi multe alte elemente decorative”, se mai arată în descrierea realizată de agenţie.
De menționat că imobilul a mai fost scos la vânzare în anul 2019, pentru suma de 2,7 milioane de euro. Preţul curent afişat este de 2,4 milioane de euro.



















