În ciuda faptului că în urmă cu câțiva ani era una dintre destinațiile de vacanță preferate de milioane de turiști din întreaga lume, o țară europeană a început să sufere tot mai mult la acest capitol. Pe fondul majorării tarifelor, numărul turiștilor a scăzut tot mai mult de la un an la altul. În plus, speriați de prețurile mari, cei care aleg să viziteze această țară și-au redus considerabil cheltuielile pe care le fac pe perioada vacanței.
În urmă cu câțiva ani, Croația era una dintre cele mai importante destinații de vacanță din Europa. Frumusețea litoralului de la malul Adriaticii atrăgea ca un magnet vizitatori din toate colțurile lumii. În plus, nici prețurile nu erau prea piperate, astfel că această țară era destinația perfectă, mai ales pe perioada verii.
Țara pe care au început să o ocolească toți turiștii
În ultimii trei ani însă, prețurile din sectorul turistic au crescut cu nu mai puțin de 50%, astfel că numărul celor care aleg să-și petreacă vacanțele în Croația a scăzut tot mai mult. În acest context, turiștii italieni, germani, austrieci, cehi și nordici aleg acum alte destinații mai ieftine, precum Grecia sau Spania, țări în care prețurile din sectorul turistic au crescut în ultimii ani cu doar 15-20%.
„Totul este mult mai scump decât înainte. Prețurile sunt anormal de mari, au crescut probabil de două sau chiar de trei ori în doar doi ani. Un șezlong costă între 25 și 30 de euro!”, este una dintre părerile turiștilor srăini.
Scumpirile din ultimii ani nu par însă a fi determinate de factori externi. Croația are printre cele mai mici prețuri la energie din Uniunea Europeană și o cotă redusă de TVA în turism, de doar 13%. În aceste condiții, principalul factor care a dus la aceste majorări ale tarifelor este creșterea costurilor de operare din industria ospitalității, inclusiv salarii mai mari, inflație locală și lipsa personalului.
Criza pare de neoprit
În plin sezon estival, încasările din turismul străin au scăzut cu 0,7% față de anul precedent, în ciuda creșterii numărului de vizitatori în alte țări vecine. Mai mult, cheltuielile individuale au scăzut semnificativ, arătând clar faptul că turiștii își reduc bugetele din cauza prețurilor foarte mari.
Dacă această situație va continua, Croația riscă să-și compromită total imaginea de destinație turistică autentică și accesibilă. Cum țările mediteraneene concurează pentru același public, diferențele de preț pot fi decisive. Spania și Grecia profită deja de această oportunitate nesperată și atrag tot mai mulți turiști care în urmă cu câțiva ani alegeau Croația.
Potrivit experților, în lipsa unei strategii eficiente de ajustare a tarifelor și de îmbunătățire a raportului calitate-preț, Croația riscă să rămână cu hotelurile tot mai goale.














