Statele mai bogate din vestul și nordul Europei sunt principalii contribuitori la bugetul UE, în timp ce țările din centrul și estul continentului sunt principalii beneficiari. În funcție de acest circuit economic, țările de pe bătrânul continent reușesc să ofere salarii mai mici sau mai mari. Ierarhia alcătuită pe baza câștigurilor locuitorilor este dominată de anumite state care și-au dovedit deja supremația economică în ultimii ani.
Potrivit Comisiei Europene, în 2023, cei mai mari contributori la bugetul UE au fost: Germania (33,8 miliarde de euro), Franța (25,8 miliarde de euro), Italia (18,8 miliarde de euro și Spania (13,6 miliarde de euro). De asemenea, nouă țări au contribuit cu mai puțin de 1 miliard de euro, cele mai mici contribuții venind din Malta (112 milioane de euro), Cipru (259 milioane de euro) și Estonia (355 milioane de euro.
Principalii beneficiari au fost anul trecut Polonia, Germania, Franța, Italia și Spania. Mai exact, Franța a primit 16,5 miliarde de euro, Polonia a primit 14,1 miliarde de euro, Germania 14 miliarde de euro, Italia 12,8 miliarde de euro și Spania 12,1 miliarde de euro. Printre țările care au primit mai puțin de 1 miliard de euro din bugetul UE se numără: Malta (277 milioane de euro), Cipru (393 milioane de euro) și Slovenia (952 milioane de euro).
Țara în care sunt cele mai mari salarii din Uniunea Europeană
Luxemburg este țara cea mai bogată din lume în funcție de PIB pe cap de locuitor, însă primește și cele mai mari fonduri. Sectorul financiar din această țară cu doar 660.000 de locuitori reprezintă 25% din PIB. Astfel, Luxemburg este considerată un adevărat paradis fiscal, stimulând investițiile străine datorită politicilor sale fiscale favorabile.
În privința sumelor nete pe persoană (totalul fondurilor alocate/populația țării beneficiare), cuantumul a variat de la 129 de euro în Slovenia la 3.081 de euro în Luxemburg. Culmea este că al doilea cel mai mare beneficiar net, Croația, a primit doar 619 euro de persoană. De asemenea, Estonia, Letonia și Lituania au primit fiecare peste 500 de euro în încasări nete per persoană.
Polonia, care a fost cel mai mare beneficiar net în termeni nominali, s-a clasat pe locul al treilea în ceea ce privește încasările nete pe persoană, cu 191 de euro. Belgia a avut încasări nete de 404 euro de persoană, în timp ce Bulgaria a primit 299 de euro de persoană, iar România 307 euro.



















