Turiştii români care au de gând să meargă cu maşina personală sau să închirieze una în vacanţa din Italia, în 2025, trebuie să ştie că Guvernul de la Roma va aplica, de sâmbătă, sancțiuni mult mai dure pentru oamenii care aruncă ilegal deșeuri din mașini.
Amenzile pot ajunge până la fabuloasa sumă de 18.000 de euro.
Şoferii riscă şi închisoarea
Autoritățile italiene au înăsprit foarte mult pesepsele pentru şoferii şi ceilalți ocupanţi ai mașinilor care aruncă deşeuri pe geam. În prezent, legislația prevede amenzi de până la 1.188 de euro pentru obiecte precum șervețele, sticle de plastic sau mucuri de țigară.
Dar sancțiunile pecuniare pot ajunge până la 18.000 de euro pentru cei care aruncă, de exemplu, un sac de gunoi de pe geam, fie că vehiculul este în mers sau staționat.
De asemenea, nu este exclusă nici pedeapsa cu închisoarea. În cazul în care gunoaiele sunt aruncate într-o rezervație naturală sau altă zonă protejată, șoferii riscă suspendarea permisului de conducere și chiar închisoare.
Imaginile surprinse de camerele de supraveghere, extrem de răspândite în Italia, vor fi suficiente pentru aplicarea sancțiunilor. Nu ar mai fi nevoie şi de alte dovezi.
Un copil român de 4 ani a murit în Italia
Un copil român de 4 anii, fiul unui cuplu aflat în vacanţă în Italia, a murit luni într-un spital din Roma din cauza unui şoc termic suferit miercurea trecută în Sardinia.
Băiatul a murit la spitalul Gemelli, după o primă internare la secţia de terapie intensivă a spitalului Santissima Annunziata din Sassari. Tragedia s-a petrecut în Olmedo, localitate din nord-vestul Sardiniei, unde familia se afla în vacanță.
Micuțul ieşise din casă, iar părinţii l-au găsit inconştient în maşina lor, parcată sub soarele arzător.



















