Aderarea rapidă a României și Bulgariei la Spațiul Schengen este un obiectiv al Comisiei Europene, a transmis comisarul pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson.
În raportul din 2023 privind situația în spațiul Schengen, se reafirmă poziția clară și constantă a Comisiei conform căreia cele două țări continuă să îndeplinească condițiile necesare pentru a aplica integral toate părțile relevante ale acquis-ului Schengen.
„În cadrul ultimei reuniuni a Consiliului Justiție și Afaceri Interne din 8-9 iunie, Comisia a solicitat din nou Consiliului să ia măsurile necesare pentru ca Bulgaria și România să facă parte integrantă din spațiul Schengen, fără controale la frontierele interne, subliniind necesitatea de a face spațiul Schengen mai puternic și mai prosper prin aderarea României și Bulgariei”, spune Ylva Johansson, potrivit hotnews.
Comisarul precizează despre Consiliul Schengen că a convenit să facă din aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen una dintre prioritățile cheie pentru a doua rundă Schengen.
„Comisia lucrează în prezent în strânsă colaborare cu președinția Consiliului pentru ca acesta să poată lua o decizie pozitivă cât mai curând posibil, în acest an. În documentul președinției din 26 mai 2023, președinția suedeză a subliniat că discuțiile privind aplicarea deplină a acquis-ului Schengen de către Bulgaria și România trebuie să continue în mod prioritar”, spune Ylva Johansson, conform b1tv.ro
Țara noastră, pe buzele Comisiei Europene: Aderarea rapidă a României la spațiul Schengen este un obiectiv prioritar
Trending

06 augActual
Buletinele care nu vor mai putea fi folosite. Cât timp ai la dispoziție să schimbi actul de identitate

11:00Social
Vârsta de pensionare pentru mamele din România se reduce. Cine va beneficia de măsură și care este minimul necesar de vechime

15:01Economie
Zăpadă la Brașov în luna august. În centrul orașului de munte, a fost instalat un tun pentru răcire

17:30Economie
Ieftiniri la pompă de la jumătatea lunii august. Premierul Ilie Bolojan susține că s-au dus scumpirile la benzină și motorină

08:00Actual
Afaceristul Constantin Pănescu a murit în circumstanțe suspecte. Autoritățile au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă

13:30Economie
Străinii vor putea să se angajeze și mai ușor în România. Vor folosi platforma WorkinRomania

14:30Economie
Roviniete false vândute românilor. CNAIR anunță că un site din Ungaria nu este autorizat să le comercializeze

06:30Economie
Horoscop financiar 7 august 2026. Zodiile care dau lovitura

07:30Actual
Cine deține ParkLake, mall-ul bucureștean care face furori. Patronii săi vor să dea lovitura pe piața imobiliară

07:00Actual
ING, nou beneficiu pentru clienții săi. Îl găsesc în aplicație, te ferește instant de fraude
Articole Similare

circa 1 oră în urmăActual
Noul val de căldură care ajunge în Europa. Inclusiv vremea din România va fi afectată

14:00Actual
Bâlea Lac, dezastru alimentar. Amenzi de 300.000 de lei în locul din care aveai toate șansele să faci toxiinfecție alimentară

13:34Actual
Curs valutar BNR 7 august 2026: Euro urcă la 5,2554 lei

12:01Actual
Dispare opțiunea pe care o aveau utilizatorii de Android direct de pe telefoanele lor. „Adio” Google Assistant, „bun venit” Gemini

08:00Actual



