Despre tranzacția prin care Mega Image va cumpăra Profi s-a tot vorbit de luni bune, dar acum se pare că au apărut și alți actori interesați de oportunitate. Au apărut deja o serie de oferte pe care străinii le-au depus pentru cele 87 de magazine puse la bătaie. Sucursalele vizate sunt din București, Ilfov, Prahova, Giurgiu, Dâmbovița.
Se pare că cei de la Alhon Delhaine anunțaseră Consiliul Concurenței că au de gând să facă această schemă deja pentru că aveau nevoie de aprobare. Vizate sunt puncte mici, dar care ar putea fi de real interes pentru locuitorii din zonele vizate.
„Sunt magazine de mici dimensiuni, dar multe dintre ele sunt bine amplasate. Iar cum astăzi e greu să găseşti spaţii bune în piaţă, e posibil să reprezinte un punct de interes. Totuşi, repet, sunt spaţii mici, pretabile doar pentru proximitate modernă“, spune o sursă ZF din piaţă.

Valoare tranzacției ar fi fost estimată anterior la 50 de milioane de euro, conform unui raport de activitate al Alhon Delhaize, gigantul din spatele Mega Image. Vestea vine la doar câteva luni de când comerciantul a achiziționat cele 1.700 de magazine ale Profi din România.
Ce planuri are Alhon Delhaize pentru Mega Image și celelalte magazine din portofoliul său. Strategia pentru următorii ani are obiective îndrăznețe
Ahold Delhaize dorește să mai investească încă 150 de milioane de euro în lanțul de magazine în anul 2025. Așteptările sunt destul de mari deoarece compania speră să scoată 3 miliarde de euro, în același an, după investiție. Banii ar urma să se ducă, în principiu, pe crearea a încă 100 de magazine, care să se adauge celor deja 1.700 de supermarketuri Mega Image, Profi și altele.
„Având ca ghid strategia noastră „Să creștem împreună” și modelul nostru de creștere, puteți conta pe noi să menținem un ritm constant pe măsură ce ne îmbogățim capacitățile omnichannel, stimulăm creșterea loialității clienților și ne extindem raza de acțiune.
Vom prioritiza și vom extinde sfera de aplicare a investițiilor în prețuri, vom accelera deschiderea și remodelarea de noi magazine și vom extinde tehnologiile care au un istoric dovedit și de succes, cum ar fi platforma noastră de comerț electronic PRISM și tehnologia noastră Gambit pentru media de retail. În același timp, ne vom concentra și pe integrarea Profi, cel de-al 17-lea mare brand local al nostru, în România, care va adăuga 3 miliarde de euro în vânzări”, a declarat Frans Muller, președinte și CEO al Ahold Delhaize.
Pentru a cumpăra Profi, Mega Image ar fi plătit nu mai puțin de 1,3 miliarde de euro. Comisia Europeană și Consiliul Concurenței au analizat cazul și au dat un aviz favorabil înainte de finalizarea tranzacției.














