Jucătoarea de tenis, Simona Halep, deține câteva afaceri, printre care și un hotel. Complexul turistic are 20 de camere și niște tarife foarte piperate. Fanii lui Halep trebuie să scoată mulți bani din buzunar pentru a se caza la hotelul deținut de fostul nr. 1 mondial. Simona Halep deține hotelul Lotus Studios din Mamaia, costul unei camere la hotelul său putând varia în funcție de perioadă și de tipul de cameră dorit. Ea s-a accidentat la umăr după primul meci de la revenirea după suspendare, însă continuă să genereze venituri și în afara competițiilor sportive.
Cum sezonul vacanțelor se apropie, sportiva a pregătit deja o serie de oferte speciale pentru vară. Cei care doresc să se cazeze la hotelul Simonei Halep vor trebui să achite o sumă de cel puțin 1.000 de lei pe noapte.
„În luna mai, inclusiv de Paște, cazarea la noi costă 1.000 de lei pe noapte, pentru un apartament. Nu este inclus și micul dejun”, au dezvăluit angajații, potrivit sport.ro.
Citește și: „Palatul” pe care Simona Halep ceruse milioane de euro are un nou proprietar. Jucătoarea de tenis a vândut-o în timp ce era suspendată de ITIA
Cât a investit Simona Halep în hotelul din Mamaia
Complexul turistic deținut de Halep are un total de 20 de camere, pentru construcția acestuia fiind atribuiți 1,5 milioane de euro. Fiecare apartament este compus dintr-un living, un dormitor, o baie și o bucătărie. Cu balconul inclus, suprafața totală a acestor apartamente ajunge la 60 de metri pătrați. Hotelul este situat în apropierea plajei Ammos. Cei care au ales să se cazeze la „Lotus Studios” au fost impresionați de calitatea condițiilor oferite de apartamentele din hotelul din Mamaia, însă au fost surprinși de nivelul ridicat al prețurilor.
În luna iunie 2023, cei care au dorit să se cazeze la hotelul deținut de Simona Halep pentru doar două nopți au trebuit să aibă scoată din buzunar 1.500 de lei. Având în vedere că luna iunie nu a fost considerată vârf de sezon estival, tariful solicitat a depășit semnificativ așteptările potențialilor clienți ai lui Halep. Camerele de tip Studio Deluxe ofereau spații generoase de 32 de metri pătrați, cu un pat dublu confortabil și o bucătărie privată complet utilată. În ceea ce privește apartamentele cu un dormitor, acestea dispuneau de 47 de metri pătrați și erau concepute perfect pentru a găzdui patru persoane, la fel ca și apartamentele cu două dormitoare și o bucătărie privată, arată Capital
Vezi și: EXCLUSIV! DOCUMENTE EXPLOZIVE! Simona Halep dărâmă compania care i-a vândut medicamentul contaminat! Mutare spectaculoasă făcută de sportivă în procesul de 10 milioane de dolari deschis în SUA


















