Vineri, 11 iulie 2025, în cadrul unei conferințe de presă, premierul Ilie Bolojan a vorbit despre compania aeriană de stat TAROM. În ciuda faptului că problemele financiare ale aceste societăți nu mai contenesc de ani buni, șeful Executivului nu pare dispus să ia vreo măsură în acest sens. Totuși, Bolojan a oferit câteva sfaturi celor din conducerea TAROM:
TAROM se confruntă cu pierderi și datorii de mai bine de un deceniu și jumătate. Conform datelor de la Ministerul Finanțelor, în perioada 2008-2023, compania aeriană de stat a generat pierderi în valoare de peste 3 miliarde de lei (610 milioane de euro). În ciuda acestei situații, se pare că Guvernul nu va lua nicio măsură concretă în privința companiei TAROM.
Ilie Bolojan nu are soluții pentru redresarea companiei TAROM
În cadrul unei conferințe de presă, premierul Ilie Bolojan a explicat că nu are nicio soluție pentru redresarea TAROM. Totuși, premierul consideră că această companie are un mare potențial, oferind câteva sfaturi. Mai exact, Ilie Bolojan a subliniat că pentru ca TAROM să devină o companie de succes este nevoie de un management cât mai bun, de stabilitate, dar și de o strategie inspirată.
„Nu am o soluţie pe care să o propun aici, că altfel aş fi managerul de la Tarom. Dar cred că este mult loc de mai bine la Tarom, ca să mă refer exact despre această societate. Şi cred că orice am spune, mă gândesc la companii care au plecat exact din situaţia Tarom în urmă cu 20 de ani, vă rog să vă uitaţi la o ţară din vecinătate, la Polonia, unde este compania lor naţională. Cred că cei care au fost în conducerea Tarom ar trebui să se gândească unde suntem noi.
Dar eu cred că spaţiul aerian românesc şi conectarea României cu lumea pot fi făcute şi de către o companie românească, administrată profesionist, cu personal dimensionat corect, cu flote cumpărate cu cap şi nu cred că nu putem face lucrurile mult mai bine. Dar pentru asta v-am spus, e nevoie de un management cât mai bun, de stabilitate şi de, totuşi, un plan şi o strategie”, a declarat premierul Ilie Bolojan.
Indemnizații dublate pentru membrii Consiliului de Administrație
Acționarii companiei aeriene de stat TAROM au decis recent, într-o ședință a Adunării Generale, dublarea indemnizațiilor pentru membrii neexecutivi ai Consiliului de Administraţie. Astfel, membrii CA care primeau până acum o indemnizație lunară de 12.500 lei brut, după majorare ei vor primi nu mai puțin de 24.148 de ei.
„După șapte ani de la instituire, remunerația membrilor CA al TAROM a fost actualizată, în urma deciziei luate în luna mai 2025. Ea s-a realizat în conformitate cu legea 109/2011 și doar după parcurgerea optimă a unor etape dificile prin care TAROM a trecut, de la perioada de trecere prin pandemie, la realizarea Planului de restructurare, obținerea aprobării Comisiei Europene pe acesta și implementarea planului conform grafic asumat, ceea ce înseamnă inclusiv intrarea companiei pe profit, din 2024, o performanță neatinsă în ultimii peste 10 ani.
Indemnizația administratorilor TAROM a fost stabilită în anul 2018 și nu a fost modificată până în mai 2025 când s-a aprobat ajustarea acesteia, astfel, de la 12.500 lei brut (7.312 lei net) lunar aferent interval 2018- 2025 (mai), la 24148 lei brut net (14.126 lei net) lunar, începând cu mai 2025”, se arată în comunicatul TAROM.



















