Ministrul a anunțat că statul lucrează la procesul de digitalizare și simplificare a procedurilor. În acest sens, Guvernul a aprobat un proiect pentru reducerea taxelor de timbru. Printre modificările esențiale, se numără taxe care vor fi reduse cu până la 50%.
Taxa pentru partaj va fi redusă de la 4.500 de lei la 2.052 de lei pentru a nu mai exista situații în care românii au bunurile blocate, de ani buni.
„Simplificăm. Digitalizăm. Aducem justiția mai aproape de oameni. Guvernul a adoptat azi proiectul Ministerului Justiției pentru Reducerea Taxelor de Timbru.
Care sunt principalele modificări?
Reducerea costurilor: taxele pentru partaje vor fi reduse semnificativ, chiar și cu 50%. De exemplu, o taxă care era 4500 lei va fi acum 2052 de lei. Mulți români sunt în situația în care stau cu bunurile blocate ani pentru ca nu își permit să plătească taxele de partaj. Rezolvăm această situație”, a transmis Alina Gorgiu, pe Facebook.
CITEȘTE ȘI: Situația în care viza de flotant poate duce la dosar penal pentru români. Autoritățile au luat cetățenii din acest județ în vizor
Taxa va putea fi plătită online
În setul de modificări este și varianta de a achita și taxa amintită, dar și altele, online, chiar de pe telefon, potrivit datelor transmise de ministru.
„Plata taxei online: se elimină formalitățile inutile. Plata poate fi făcută de pe telefon, iar dovada va fi documentul emis din aplicația bancară”, a spus Alina Gorgiu.
O altă schimbare importantă este că organizațiile non-guvernamentale vor putea beneficia de toate sistemele de ajutor public juridic. Proiectul urmează să fie votat în cel mai scurt timp.
„ONG-urile, vor putea beneficia de acum, de toate tipurile de ajutor public judiciar (onorariu avocat, costuri expertiză, traducător), atunci când acționează pentru apărarea drepturilor și intereselor unor persoane aflate în situații speciale sau în scopul ocrotirii unui interes de grup sau general.
Proiectul va intra în procedură parlamentară și sper să fie votat cât mai curând”, a adăugat ministrul Justiției, pe pagina sa de Facebook.
CITEȘTE ȘI: Apartamentele Gabrielei Firea vor fi construite din nou dacă va câștiga alegerile în București. Promisiune curajoasă a candidatului PSD
















