La mai bine de un an și jumătate de când fusese eliminată, taxa pe boală revine în forță, la propunerea Guvernului Bolojan. Supărați că peste un milion de români și-ar lua concedii medicale false, decontate din bugetul de stat, autoritățile vor să-i taxeze și pe cei care chiar sunt bolnavi. Nu primeau oricum decât 75% din leafă, dar după noua regulă, nu vor mai vedea nici atât.
În programul de guvernare 2025-2028, taxarea nu va putea fi negociată, este regulă. Cu sau fără scandal sau proteste, autoritățile nu vor să schimbe legea. Este nevoie de bani la bugetul de stat și se pare că bolnavii vor fi printre cei afectați. Vor avea de suferit doar cei 6,3 milioane de români dintre cei 16,6 care beneficiază de servicii medicale gratuite.

La plată sunt puși și cei care nu aveau această obligație până acum, exemple fiind: cazurile de boală cronică, maternitate sau îngrijirea copiilor bolnavi. Este parte din Programul de Guvernare prevede „reforma concediilor medicale”, prin întărirea „integritățiii sistemului de asigurări sociale de sănătate și combaterea abuzurilor în acordarea concediilor medicate”.
„Creșterea bazei de plătitori la Casa de Asigurări: Descurajarea acordării de concedii medicale fictive: controale asupra medicilor și beneficiarilor de concedii. Eliminarea scutirii CASS pentru toate concediile medicale; Creșterea cu 20% a bazei de contribuabili a CASS, prin eliminarea excepțiilor. (Plătitori 6.3 milioane - beneficiari 16.6 milioane); Creșterea cu peste 15% prin aplicarea CASS la pensiile mari”, se precizează în documentul citat.
Taxa pe boală a fost, inițial, implementată de la început de 2024. După ce a stârnit o lungă polemică, a fost eliminată de Guvernul Ciolacu
Amintim faptul că de la data de 1 ianuarie 2024, românii fuseseră anunțați că vor avea de plată impozit către stat și când sunt în concediu medical. Până la începutul anului 2024, achitau doar 10% pentru impozitul pe venit și 25% către contribuțiile sociale. Odată cu noua ordonanță, erau obligați să achite și 10% către CASS.
Iată lista completă a concediilor care se supuneau impozitării cu 10%:
concediu maternal;
pentru prevenirea bolilor și recuperarea capacității de muncă;
pentru pacienții bolnavi de cancer;
femeile cu risc maternal;
pentru îngrijirea copilul bolnav.
„Contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) este în cotă de 10%, datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuţiei de asigurări sociale, potrivit Codului fiscal”, se arată într-un comunicat emis de către Guvernul Ciolacu, la vremea respectivă.
Taxa pe boală a fost rapid eliminată, mai ales după ce a stârnit un val de critici și chiar apel la Avocatul Poporului. Iată că s-a întors la o distanță de un an și jumătate.














