Taxă pe gunoi, obligatorie pentru toți cetățenii, prevăzută în noul program de guvernare. Statul taie „pomana” acordată locuitorilor din întreaga țară

Autor: Luciana Polite

Publicat: 21-06-2025 11:12

Actualizat: 21-06-2025 11:15

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

România se află într-o situație extrem de dificilă, din punct de vedere economic, cu un deficit bugetar uriaș. Urmează să fie pregătite o serie de măsuri de la Guvern, printre care se numără și o nouă taxă pentru cetățeni. Încă nu a fost aprobată, dar este extrem de posibil să fie acceptată de PNL, PSD, UDMR și USR.

Pe data de 20 iunie, Nicușor Dan l-a numit pe Ilie Bolojan premier. Este primul pas pentru construirea unui Guvern „de sacrificiu”, așa cum l-a numit actualul șef al PNL. Noii șefi ai țării vor implementa o serie de măsuri stricte pentru că avem doar 4 luni la dispoziție să ne redresăm, dacă nu vrem să pierdem fondurile europene.

taxă gunoi (1)

Printre măsuri, este o nouă taxă pentru serviciile de salubritate. Primăriile ar urma să primească mai puțini bani de la stat, fiind vorba despre sumele care provin din cotele defalcate din TVA sau cele din Impozitul pe Venit. În prezent, șefii locali primesc bani de la stat pentru a putea asigura servicii gratuite de ridicare a deșeurilor, pe diverse componente ale activității. Cele mai multe dintre ele vizează colectarea deșeurilor de fracție uscată.

CITEȘTE ȘI: Bate vântul pe litoralul românesc, la final de iunie. Patronii din HoReCa dau cafea gratis și cadouri ca să atragă turiștii la malul mării

Noua taxă va fi plătită de către cetățeni chiar din anul 2025. Primăriile care vor să dea gratuit facilitatea vor primi mai puțini bani de la stat

Conform setului de măsuri pe care încă îl dezbate coaliția de Guvernare, această taxă va fi achitată de cetățeni. Primăriile nu vor mai avea voie să plătească în locul cetățenilor. Dacă nu se supun, vor încasa un buget mai mic.

„Interdicție servicii de salubritate gratuită/ reducerea defalcării TVA sau Impozit pe Venit în cazul neeliminării gratuității”, se arată în proiect.

„Gratuitate înseamnă prosperitate. Nu e cazul. Nu atunci când România se confruntă cu o criză financiară prelungit”, a fost și justificarea.

Cât ar urma să plătească cetățenii pentru taxă? Depinde de oraș, județ. În București, de exemplu, primăriile de sector dau între 9 și 14 lei pe lună, de locuitor. Doar în Sectorul 1 nu este responsabilitatea locuitorilor. Odată ce o să fie o măsură oficială, ar urma să fie făcute publice și tarifele.

CITEȘTE ȘI: Cutremur de 7,3 grade în România, scenariul pentru care autoritățile s-au mobilizat la primele ore ale dimineții, pe 21 iunie. CE și NATO supraveghează exercițiul

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri