Te costă scump să-ţi verşi nervii pe candidaţii la alegerile prezidenţiale 2025. Distrugerea afișelor din campania electorală este pedepsită de lege

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 14-04-2025 16:15

Article thumbnail

Sursă foto: captură YouTube

Ne aflăm în "plină" campanie electorală pentru alegerile prezidențiale din mai 2025, iar autoritățile, prin Poliţia Locală, mai ales, supraveghează afișele cu candidaţi, lipite peste tot, în ţară.

Străzile municipiilor au fost "inundate" de afișe electorale, bannere și alte materiale de propagandă.

Citiţi şi: Lovitura devastatoare dată de BEC pentru Nicușor Dan și USR! Elena Lasconi exultă de când a aflat vestea

Amendă pentru deteriorarea bannerelor

Legea română îi pedepseşte dur pe cei care distrug aceste materiale promoţionale. Conform Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, deteriorarea afișelor electorale este considerată contravenție și poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 1.000 și 2.500 de lei.

Legea spune clar că „distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice mod a platformelor-program afișate sau a oricăror altor afișe ori anunțuri de propagandă electorală tipărite este contravenție, ce poate fi sancționată cu amendă de la 1.000 la 2.500 de lei”.

Oamenii legii care aplică aceste sancţiuni sunt poliţiştii şi jandarmii. Materialele de acest tip trebuie să fie lipite doar pe panourile electorale special amenajate, care sunt amplasate de autoritățile locale în zonele din oraş cu trafic intens.

„Se interzice afișajul în scop electoral prin aplicarea pe pereții sau pilonii de susținere a podurilor, tunelurilor, viaductelor, pe indicatoarele rutiere, panourile de orientare și informare rutieră, precum și pe sistemele electronice de reglementare a circulației”, se mai arată în legea citată de Newsweek.ro.

Fără imagini cu copii

Potrivit Legii 272/2004 privind protecţia drepturilor copilului, minorii nu pot fi folosiţi sau expuşi, de către părinţi sau alte persoane în îngrijirea cărora se află, în scopul obţinerii de avantaje personale. Așadar, partidele şi candidaţii nu pot folosi imagini cu copii.

Altfel, autoritățile atrag atenția că distrugerea afișelor electorale este considerată contravenție și se pedepsește cu amendă, indiferent de motivația gestului.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri