Țeapă la all inclusive într-un hotel de 4 stele din Mamaia. Românii sunt păcăliți fără jenă în stațiunea considerată Perla Litoralului

Autor: Andreea Vlad

Publicat: 15-07-2025 10:50

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Mamaia este stațiunea de pe Litoral renumită pentru prețurile exorbitante și hotelurile exclusiviste. Costurile mari sunt de multe ori nejustificate, așa cum arată trista experiență a unui turist care și-a luat concediu all-inclusive într-un hotel 4* din Mamaia. Ce a putut primi să mănânce la micul-dejun, la prânz și la cină.

Turistul respectiv se declară foarte dezamăgit de experiența avută la un hotel din Mamaia. Potrivit acestuia, parcarea are o capacitate de 20-30 de locuri pentru 140 de camere, fiind nevoit să parcheze pe bulevard și să plătească acolo costul aferent, potrivit Gandul.

„Mâncarea este dezamăgitoare pentru cât am plătit

De subliniat că cea mai ieftină cameră într-un hotel vechi, dar curat, costă 1.700 de lei. Potrivit mărturiei acestuia, prețul nu se justifică în niciun fel. Însă, decepția cea mai mare vine la capitolul mâncare.

„Hotelul este vechi, dar se face curățenie.

Plaja este mare, cu spațiu mult între șezlonguri, dar nisipul e plin de scoici sparte, foarte dificil să mergi desculț. În mare, nu se intră. E foarte adâncă apa.

Piscinele sunt curate.

Mâncarea este dezamăgitoare pentru cât am plătit. Dimineața, în afara de omlete, ochiuri, crenvurști și cârnați, câteva legume, nu prea mai găsești mare lucru. Mai pun niște cartofi prăjiți și pizza rămase din ziua precedentă. Produsele de patiserie sunt vechi (checul și brioșele), iar croissantele, de cele mai multe ori sunt coapte insuficient”, a relatat românul.

CITEȘTE ȘI: Românii vor să se simtă ca în Paradis măcar în vacanţă, după ce muncesc un an întreg. Pachetele turistice la hotelurile de patru stele se vând ca pâinea caldă

Coșmar cu repetiție la prânz și cină

La masă, acesta a avut neplăcuta surpriză să i se ofere mereu cam același meniu, care abundă în paste și produse congelate. Așadar, produse slabe calitativ, culminând cu desertul ieftin.

„Prânzul și cina se repetă continuu. Nu credeam că am să spun asta, dar într-o săptămână ți se ia să mănânci fix același lucru. Fetiței i-am dat o săptămână numai paste. Se folosesc foarte multe produse congelate ( aripioare, pulpe crispy, pui strips sau mai știu eu cum se numesc). De la un hotel de 4 stele, aveam pretenția să găsesc mai multă mâncare gătită și mai puțin ceva de genul fast food.

mamaia all inclusive

Gustările de la 11 și 17 sunt ceva. ..la 11 întotdeauna niște sărățele spirală cu susan, tari și fără gust + câteva fructe, iar la gustarea de la 17 se dă mereu pui și pește prăjit cu sosuri și uneori bucăți de pizza. Tot ceva fast food. Nu am văzut să se dea vreodată vreo gogoașă, clătită, vafă sau altceva mai gustos.

De asemenea, prăjiturile de la prânz și cină, au fost întotdeauna identice și de cea mai joasă calitate.

Turistul promite solemn că nu va mai repeta experiența în Mamaia

Activitățile pentru copii sunt interesante și mi-a plăcut că întotdeauna s-a respectat programul. Știai că la ora x începe y activitate.

Sunt multe de spus, însă esențialul cam asta este. Este evident că nu ne mai întoarcem aici și asta a fost și impresia multor familii cu care am mai interacționat”, a scris turistul, pe forumul „Am fost în VACANȚĂ”.

CITEȘTE ȘI: Adio, simbol comunist din Mamaia! Unul dintre cele mai cunoscute locuri din stațiunea de pe litoralul românesc va fi pus la pământ în viitorul apropiat

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri