Tupeul acestuia a fost atunci când, după ce familia i-a dat mii de euro pentru o lucrare neterminată, bărbatul le-a trimis o poză cu mesajul „de bani nu duc lipsă, stați liniștiți”.
Familia din Cluj i-a dat avans de mii de euro
Un clujean a decis că trebuie să își spună povestea, în speranța că va ajuta și alți români. Acesta spune că a chemat un meșter pentru o lucare mai complexă. S-au văzut, au stabilit prețul, au bătut palma, iar meșterul s-a apucat de lucru, dar, cerea familiei mereu bani în avans.
„Vreau să vă spun pe scurt povestea cu acest meșter ca să învățați și voi din greșeala noastră. L-am chemat la fața locului să oferteze o lucrare mai complexă în construcții. Toate bune și frumoase, am acceptat prețul dat de el, s-a apucat de lucru, apoi a început să tot ceară bani în avans, motivând că asta e situația acum și că nu se va mai întâmpla. Apoi, iar a cerut cu același pretext și așa la un moment dat a ajuns să aibă o sumă considerabilă în avans, față de lucrările făcute, aproximativ 2000 de euro”, a relatat un utilizator pe o platformă de socializare.
Meșterul și-a continuat șantajul
După ce a primi banii, meșterul a abandonat lucrarea, înainte de Paște, motivând că mai lucrează și în altă parte. Familia tot insista, însă acesta îi amâna. Într-un final, meseriașul i-a spus că nu va mai veni pentru că este mult de lucru.
„Apoi a început șantajul: să îi dăm banii că el nu are să închirieze și că nu vine să lucreze dacă nu-i mai dăm. I-am mai dat câte puțin ca să vină, să nu rămânem cu așa pagubă mare. Înainte de Paști a abandonat lucrarea motivând că lucrează în altă parte că are nevoie mare de bani și vine altă dată la noi (deși avea banii în avans, pentru lucrarea nefăcută).
Am tot insistat, ne-a tot amânat, învârtit, evident, apoi i-am zis că îi mai dăm și bani extra doar să vină să lucreze, la care ne-a zis să îi dăm în avans acei bani că apoi o să vină. I-am răspuns să vină să lucreze ca să-i dăm banii, nu mai vrem să dăm avans peste avans. Așa a motivat „supărarea” lui: a zis că el a încheiat pentru că noi nu vrem să-i dăm și mai mulți bani în avans, că oricum e mult de lucru și nu face pe banii ăia. Vă reamintesc că a fost și a văzut exact despre ce e vorba când a ofertat. El și-a spus prețul, oricum ne-a mai cerut mai mult extra și i-am tot dat și ne-a luat de fraieri”, au continuat păgubiții, potrivit stiridincluj.ro
Citește și:Spitalul „Marius Nasta” din Capitală are o datorie de 150.000 de euro la un pacient, dar nu are bani să o achite. Tribunalul i-a făcut dreptate bărbatului, după aproape un deceniu
”NU dați banii în avans!”
Clujeanul le recomandă românilor să nu mai dea bani în avans, deoarece ei au rămas păguniți. Meseriașul nu le-a dat banii înapoi și nici lucrarea nu a finalizt-o.
,,Pe lângă faptul că nu a venit să continue lucrarea, „meșterul de 5 stele” le-a și trimis o poză contractorilor ca să arate că nu duce lipsă de bani: „Și gogoașa e că la telefon ne zicea că e în groapă și că are nevoie de bani, dar la final ne-a trimis poza de mai sus și ne-a zis că „de bani nu duc lipsă, stați liniștiți”, doar că nu nu de dă înapoi ce a luat și nu a lucrat. Domnul lucrează în Cluj-Napoca, mai mult finisaje interioare. NU dați banii în avans! Poza e reală, eu am pus blur că nu știu dacă se permite să o postez needitată”.
[caption id="attachment_330164" align="alignnone" width="458"]
meserias[/caption]

















