Compania Clever a renunțat la Cinema Est, post care difuza filme din estul și centrul Europei, pentru noul program. Încă din luna noiembrie a anului 2023, Consiliul Național al Audiovizualului, CNA, a aprobat modificarea. Cu toate acestea, puțini sunt cei care știu ce pot găsi pe noul canal.
[caption id="attachment_308322" align="alignnone" width="587"]
Prima History[/caption]
Ce este Prima History, noul program din grila Digi RCS RDS
Prima History vine cu o mulțime de programe, filme artistice, documentare, chiar și românești, cu o tematică istorică. De asemenea, programul are și emisiuni de tip magazin, dezbateri cu specialiști, profesori universitari și academicieni ca invitați.
„Departe de tonul isteric al talk-show-urilor care populează spaţiul public în care cel care ţipă mai tare crede că are mai multă dreptate, Prima History vrea să readucă în prim plan tonul academic şi dezbaterea de idei.
Vom antrena în demersul editorial redactori de la publicaţii de specialitate, dar şi profesori de la Facultăţile de Istorie din cadrul celor mai importante universităţi din ţară. Avem colaborări cu cei mai importanţi producători de film documentar din Romania”, a transmis Adrian Bucă, manager de proiect Prima History.
Conținutul media poate fi văzut nu doar pe micile ecrane, ci și online, pe Digi RCS RDS, unde este încadrat la categoria „tematice”.
CITEȘTE ȘI: Anamaria Prodan dă o adevărată lovitură în televiziune! După ce a fost plătită cu 10.000 de euro pe zi, impresara a semnat un nou contract
Grupul Clever în România
Clever Business Transilvania SRL este deținut, în proporție de 25%, de Clever Media Network. Restul acțiunilor sunt ale lui Adrian Tomșa (65%) și ale Mariei Nicoară (10%).
În acest moment, grupul Clever deține nu mai puțin de 14 canale de televiziune în România, care se pot găsi și pe Digi RCS RDS, respectiv:
- Prima TV;
- Prima Sport 1;
- Prima Sport 2;
- Prima Sport 3;
- Prima Sport 4;
- Prima Sport 5;
- Prima Sport TV 4K;
- Prima News;
- Agro TV;
- Medika TV;
- Cinemaraton;
- Prima Comedy;
- Prima History.
De ce nu mai există Cinema Est
Cu privire la renunțarea la Cinema Est și înlocuirea postului de pe Digi RCS RDS cu Prima History, reprezentantul televiziunilor a spus:
„E o translaţie a licenţei Prima History peste Cinema Est care se va modifica. Am renunţat la acest proiect din motive de conţinut, pentru că pe plan est European e mai dificil în vremurile astea.
Proiectul Prima History a fost aprobat de dumneavoastră, este nemodificat faţă de momentul când am prezentat proiectul. Prima History este un canal de film, documentar istoric. Va difuza emisiuni publice, tip magazin”, a declarat Adrian Bucă.
Așadar, se pare că Cinema Est nu mai aducea audiența dorită și s-a decis înlocuirea sa cu un post mai promițător.
CITEȘTE ȘI: După 12 ani de televiziune, Oana Zamfir s-a despărțit de Digi24! Unde a plecat, de fapt
















