Televiziunea lui Dan Voiculescu a renunțat la Mădălin Ionescu la câteva luni după reluarea vechii colaborări. Problemele de sănătate au dus la despărțirea celor două părți

Autor: Diana Dumitrache

Publicat: 08-01-2025 06:54

Article thumbnail

Sursă foto: Bugetul.ro

Mădălin Ionescu a luat o decizie grea, chiar la început de 2025. După revenirea spectaculoasă la Antena Stars, prezentatorul a fost nevoit să facă un pas în spate din cauza problemelor de sănătate.

Deşi acesta declarase iniţial că spera să se întoarcă la cârma emisiunii “Viaţa fără filtru”, prezentatorul a fost înlocuit permanent de către televiziunea lui Dan Voiculescu. Problemele nu se opresc, însă, aici. La final de an, soţul Cristinei Siscanu a fost internat în spital din cauza unei pneumonii.

„E nebunie în China cu un nou coronavirus. De această dată provoacă în primul rând pneumonii multe, severe pentru că sunt deja destule decese. Povestea a izbucnit în Wuhan, oraşul cu laboratorul ( se putea altfel ?), Guangdong Sheng, Beijing Shi și Shanghai Shi ( conform unei informări a Ministerului Sănătății de la noi). Acum stau și mă gândesc dacă nu cumva am fost infectat cu acest nou factor patogen. Doctorii efectiv nu găseau cauza care mi-a generat pneumonia. Nici acum nu mi-am revenit integral pentru că am dese junghiuri în piept.

Aveți mare grijă! Printre rude și cercul larg de prieteni au fost multe cazuri de pneumonie, care debutează în doar câteva zile de la apariția simptomelor. Nu sunt medic, dar cred că se întâmplă lucruri. Din nou. Probabil că băieții care se ocupă cu marile jocuri planetare consideră că a trecut prea mult timp de la perioada când ne-au băgat în colivii. P.S. Mi-e teamă că acel coviduț a fost pistol cu apă pe lângă povestea asta! Sper să fie doar o sperietoare de sezon”, a scris Mădălin Ionescu, pe pagina de Facebook.

Cine îl înlocuieşte pe Mădălin Ionescu la Antena Stars?

Televiziunea lui Dan Voiculescu a renunțat la Mădălin Ionescu la câteva luni după reluarea vechii colaborări din cauza problemelor de sănătate cu care se confrunta în ultima perioadă prezentatorul. Deşi emisiunea “Viaţa fără filtru” revine pe sticla, show-ul va avea alt realizator. Postul TV l-a înlocuit pe Ionescu permanent cu Natalia Mateuţ.

„Anul nou vine cu o schimbare importantă pentru cariera mea, un nou proiect TV, emisiunea Viaţa fără filtru, la cârma căreia voi fi în fiecare zi în faţa telespectatorilor, de luni până vineri de la 13.30 la 16.00. Iubesc provocările şi ieşirile din rutină, iar pentru mine această emisiune vine într-un moment important al maturizării şi al viitorului meu.

Îmi doresc să aducem în faţa oamenilor poveşti frumoase şi emoţionante de viaţă, care să reprezinte adevărate lecţii motivante pentru noi toţi, dar şi vedete importante pe care le veţi putea urmări în momentele lor cele mai vulnerabile, aşa că într-o Viaţă fără filtru.”

Ce spusese prezentatorul despre revenirea la TV?

Deşi iniţial Mădălin Ionescu a declarat că spera să se întoarcă în emisiune după rezolvarea problemelor de sănătate, iată că lucrurile au luat o cu totul altă turnură, acesta fiind înlocuit permanent de către altcineva.

„Vreau în primul rând să mă bucur la acest început de an pentru succesul emisiunii Viaţa fără filtru, care în doar patru luni şi un pic s-a impus ca un produs de excepţie, fiind în topul programelor preferate de telespectatori în intervalul orar respectiv.

Pe de altă parte, pentru mine succesul producţiei s-a derulat în paralel cu o serie de evenimente medicale, care s-au succedat ȋncepând din luna iunie şi care m-au afectat pe mai multe planuri. În consecinţă, trebuie să efectuez o serie de investigaţii mai complexe pentru a identifica pe deplin motivele.

Îmi voi dedica, la sugestia mai multor specialişti, acest început de an dorinţei de a mă recupera cât mai repede, fără a putea estima complet durata acestui proces. Îmi doresc din suflet să continui să prezint emisiunea, acest proiect foarte frumos şi sper în revenirea mea cât mai rapidă la timonă show-ului. Mulţumesc conducerii Antena Stars pentru colaborare şi suport! Sănătatea este, însă, foarte importantă, pentru că fără ea, nu pot să să dau randament 100%. Îmi salut publicul, colegii şi promit să revin în cel mai scurt timp cu forţe proaspete!”.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri