Televiziunea mogulului Dan Voiculescu pierde pe bandă rulantă. Antenele nu au reușit să-i ia banii nici lui chef Florin Dumitrescu, actuală vedetă Pro TV

Autor: Luciana Polite

Publicat: 30-12-2024 16:29

Article thumbnail

Sursă foto: captură video

La mai bine de un an și jumătate de când televiziunile sale au deschis procese împotriva foștilor săi angajați, Dan Voiculescu încasează încă o lovitură. Ex-jurații Chefi la Cuțite, acum vedete la Masterchef, au început să câștige în instanță mii de euro. Se pare că și Florin Dumitrescu a reușit să învingă armata de avocați ai Antena 1 nu o dată, ci de două ori, într-o singură lună.

Cătălin Scărălescu și Sorin Bontea deja se bucurau că au reușit să-și facă dreptate în instanță, iar acum i-a venit rândul lui Dumitrescu. Astfel, Antena 1 va trebui să plătească inclusiv cheltuielile de judecată: peste 3.500 de euro. Totuși, decizia nu este definitivă și poate fi atacată, în termen de 30 de zile, la Curtea de Apel București.

Dumitrescu   Bontea   Scărlătescu

Bucătarul și colegii săi fuseseră chemați în instanță încă din noiembrie 2023. La vremea aceea, patronii postului TV încă se luptau să-i oblige să revină la Chefi la cuțite. Magistrații de la Tribunalul București nu au fost de acord.

„Respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta Imagic Production S.R.L. ca neîntemeiată. Obligă reclamanta la plata către pârât cu titlu de cheltuieli de judecată a sumei de 17753,61 lei reprezentând onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 19.12.2024”, a transmis Tribunalul București despre procesul în care sunt implicate posturile lui Dan Voiculescu.

CITEȘTE ȘI: Ger de crapă pietrele în România anunțat de meteorologii ANM. După Revelion, vremea o va lua razna în majoritatea zonelor din țara noastră

Florin Dumitrescu câștigase încă un proces contra televiziunilor lui Dan Voiculescu. De unde a început războiul Chefi la cuțite

Pe data de 13 decembrie, bucătarul câștigase o altă acțiune pornită de Antena 1: ordonanța prezidențială prin care nu mai avea voie să apară la MasterChef. Astfel, afacerea lui Dan Voiculescu a mai pierdut mii de euro cheltuieli de judecată.

dan voiculescu propune salariu minim 1 000 de euro 620568

De unde a pornit întreg războiul? Din toamna anului 2023, de când Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu au acuzat că sunt prea „obosiți” pentru a mai filma sezonul 13 Chefi la Cuțite. Producătorii nu i-au crezut că renunță din astfel de motive, cu o lună înainte de începerea filmărilor, așa că i-au dat în judecată. Ulterior, cei 3 au și semnat cu PRO TV pentru Masterchef, moment care le-a adus și mai multe procese.

CITEȘTE ȘI: Românul care lucrează 310 ore pe lună în Germania face valuri pe internet. Dezvăluiri uluitoare ale tânărului care este angajat al unei ferme

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri