De curând, ANM (Administrația Națională de Meteorologie) a transmis care va fi prognoza meteo pentru următoarele zile. Din datele prezentate de meteorologi, se poate observa că avem parte de o vreme atipică la început de ianuarie. De zilele următoare, vor avea loc o serie de fenomene meteo în întreaga țară, care vor face trecerea de la temperaturi de iarnă la cele de primăvară.
În data de 4 ianuarie, valorile din termometre vor continua să scadă și se vor apropia de cele specifice acestei perioade. În regiunile intercarpatine, valorile termice vor fi normale, dar vor apărea înnorări temporare. La munte va ninge, iar în rest, vor fi precipitații temporare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări ziua la munte, mai ales la altitudini mari în Carpații Orientali, unde poate apărea și viscol. Temperaturile minime vor fi între -5 și 7 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -11 și -1 grad.
Pe data de 5 ianuarie, valorile termice vor fi mai mici decât ar fi firesc pentru această perioadă. Vor fi înnorări în jumătatea de nord a țării și la munte, unde vor fi și precipitații noaptea, sub formă de lapoviță și ninsoare. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 și 7 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -8 și 3 grade.
Vremea se încălzește de pe 6 ianuarie 2025. ANM anunță prognoza meteo pentru zilele viitoare
Potrivit ANM, de luni, 6 ianuarie, vremea se încălzește, dar apar înnorări temporare în nordul, centrul și estul țării, unde izolat va ploua slab, iar la munte, îndeosebi în Carpații Orientali, vor fi precipitații mixte Temperaturile maxime se vor încadra între 5 și 15 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 și 6 grade. În anumite zone, va fi ceață noaptea.
Din data de 7 ianuarie, sunt așteptate înnorările se vor extinde treptat dinspre vest. Va ploua, pe arii relativ extinse în vestul, nord-vestul și centrul țării și posibil izolat și în sud-vest și nord-est, iar la munte vor fi precipitații mixte. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 9 și 16 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 și 8 grade. Dimineața și noaptea, pe alocuri se va semnala ceață.














