Teodorovici dorește o schemă împotriva șomajului! Când se va întâmpla

Autor: Dumitrașcu Nicoleta

Publicat: 09-09-2018 17:19

Actualizat: 09-09-2018 16:41

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministrul finanțelor publice, Eugen Teodorovici, şi-a exprimat rezerve faţă de introducerea la nivelul Uniunii Europene (UE) a unei scheme europene de asigurare împotriva şomajului.


„Familia PES (Partidul Socialiştilor Europeni - n.r.) este promotoare a solidarităţii la nivel european şi acest principiu trebuie avut în vedere şi în calibrarea unei funcţii de stabilizare macroeconomică la nivelul Uniunii Europene. Numai că declanşarea automată a unui asemenea instrument nu poate să ţină cont doar de criterii care avantajează unele state membre şi, în special, tot pe cele dezvoltate economic, în defavoarea celorlalte. În Europa Centrală și de Est, de exemplu, şomajul nu a înregistrat cote alarmante nici în perioada de criză, problema principală fiind migraţia forţei de muncă calificată către state mai prospere din Vestul Europei. Acest fenomen duce la dezechilibre majore pe piaţa muncii, care afectează potențialul de creştere şi încetineşte convergenţa la nivelul UE. Prin urmare, funcţia de stabilizare macroeconomică trebuie să aibă în vedere, în special, interesele statelor afectate de deficit al ocupării pe piaţa muncii şi trebuie să aibă ca principal scop sprijinul financiar pentru acţiuni de încurajare a întoarcerii forţei de muncă în ţările de origine. Trebuie să construim la nivelul UE un alt model de fundamentare a politicilor europene care să presupună promovarea intereselor cetăţenilor de jos în sus, de la nevoile reale ale acestora către decidenţi, şi nu invers”
, a subliniat Teodorovici, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Finanţelor Publice (MFP), emis duminică.

Această intervenţie a ministrului finanţelor publice din România a fost făcută sâmbătă, la Viena, la o întrevedere a miniştrilor de finanțe membri ai PES, prezidată de ministrul german al finanţelor, Olaf Scholz. Întrevederea a avut loc în marja reuniunii informale a Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare al UE (ECOFIN), sâmbătă având loc a doua sesiune.

„În privinţa programului InvestEU, România s-a pronunţat pentru asigurarea echilibrului geografic în alocarea fondurilor şi a subliniat nevoia simplificării şi flexibilităţii în vederea accesării acestui program de către Statele Membre. InvestEU este un nou program de investiţii care va fi finanțat din bugetul UE, aferent Cadrului Financiar Multianual (CFM) 2021-2027, după modelul Planului de Investiţii pentru Europa (aşa-numitul Plan Juncker). Fondul InvestEU va mobiliza investiţii publice şi private, prin intermediul unei garanţii de la bugetul UE în valoare de 38 de miliarde de euro, care va sprijini proiectele de investiţii ale partenerilor financiari, cum sunt grupul Băncii Europene de Investiţii (BEI) şi alţii, şi va spori capacitatea acestora de a-şi asuma riscuri. Domeniile în care UE poate aduce cea mai mare valoare adăugată pentru a atrage investiţii private sunt: infrastructura sustenabilă (până la 11,5 miliarde de euro); cercetare, inovare şi digitalizare (până la 11,25 miliarde de euro); întreprinderi mici şi mijlocii (până la 11,25 miliarde de euro); investiţii sociale şi competenţe (până la 4 miliarde de euro)”, se subliniază în documentul de presă al Finanţelor, conform
mediafax.ro

Legat de Programul de Sprijin pentru Reforme Structurale şi Funcţia de Stabilizare, România susţine instrumentele care facilitează convergenţa în interiorul UE şi necesitatea ca acestea să fie accesibile tuturor statelor membre, indiferent dacă sunt parte a zonei euro. Programul de Sprijin pentru Reforme Structurale are trei componente: instrumentul de realizare a reformelor - 22 de miliarde de euro, asistenţă tehnică – 840 de milioane de euro şi facilitatea pentru convergenţă – 2,16 miliarde de euro.

Vezi și

S-a aflat! Cine este omul care a adus-o pe Irina Tănase în apropierea lui Liviu Dragnea – Liderul PSD care a „descoperit-o”

Guvernul Dăncilă pune banii pe masă! Sute de persoane beneficiază de sume importante

Lovitură grea pentru ”ochii și urechile lui Liviu Dragnea”! Ce i s-ar pregăti „supervizorului” Vioricăi Dăncilă
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri