Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a dat vineri, ulterior şedinţei de Guvern, o serie de explicaţii legate de fondurile alocate serviciilor secrete şi partidelor politice, numind şi câteva dintre investiţiile ce vor fi făcute în acest an.
Ministrul Eugen Teodorovici a declarat, legat de reducerea bugetelor de la servicii, aşa cum a anunţat Liviu Dragnea, că fondurile sunt publice şi trebuie alocate acolo unde este nevoie, susţinând că este exagerat să se vorbească despre pericol în zona siguranţei publice pentru reducerea sumelor.
"Ca şi guvern am făcut o propunere de buget. Am discutat-o în structurile CSAT. Dacă s-ar fi făcut această modificare de buget, atunci ar fi trebuit trecută prin CSAT. Acum vom vedea în Parlament, în comisii care vor fi propunerile şi vom vedea la vot final. Toţi care suntem în situaţie de acest tip, fără supărare, e vorba de banul public şi indiferent că e cheltuit pe apărare, pe servicii, atunci el trebuie cheltuit eficient.
Ca ministru, că e zona de sănătate, socială, va trebui să acţionez exact în acest sens, că vor fi supăraţi, banii aceştia trebuie alocaţi", a declarat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor.
Întrebat dacă va fi afectată siguranţa naţională, cum ar fi paza SPP, prin reducerea bugetelor, Teodorovici a răspuns: "Cred că e prea mult spus. E mult prea mult spus că se afectează siguranţa naţională pentru faptul că tai sau realoci într-o anumită zona a economie. Despre siguranţă naţională putem să vorbim şi în sănătate".
Liviu Dragnea a spus, duminică seară, după discuţiile despre buget, că intenţionează ca o sumă importantă din fondurile serviciilor secrete să ajungă la Sănătate, pentru programele destinate copiilor, precum alocarea de vitamina D sau schemele pentru diabetici.
Conform proiectului iniţial, bugetul SRI era de 2,4 miliarde lei, cu o creştere de 4,8% faţă de anul trecut, cel al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale de 604 milioane lei, cu o creştere
de 69%, bugetul SPP de 233 milioane lei, în creştere cu 20% iar bugetul SIE de 309 milioane lei, în creştere cu 8,5%. Întrebat dacă partidele politice vor primi mai multe subvenţii şi dacă aşa au cerut ele, Teodorovici a subliniat că „aşa e legea”. „Aceea a fost solicitarea de la Autoritatea Electorală Permanentă. Sper ca partidele să poată folosi aceşti bani către domenii în care este nevoie, cum ar fi Sănătatea. Nu ştiu dacă legea permite, dacă nu permite o putem modifica”.
Despre bugetul DIICOT, despre care procurorii de la Crimă Organizată spun că nu este suficient, Teodorovici, a afirmat că „bugetele sunt alocate sumele pentru salarii în 2019, au alocate sumele pentru a funcţiona”. „Salariile sunt asigurate. Nu înţeleg de unde apar aceste informaţii. Nu consider că ce a spus DIICOT este un semnal de alarmă. Haideţi să fim mai rezonabili, banii aceia pot folosiţi pentru altceva. Sunt instituţii care se tot măresc, sunt mai eficiente dacă se măresc?
Amintindu-i-se că, în timpul declaraţiilor lui, oamenii protestau pentru Austrada Unirii, Teodorovici a spus că „aceste situaţii se întâmplă din cauza unor oameni care doresc să intrige. E prevăzut în proiectul de lege acest obiectiv. Vreţi să vă dau cifra exactă? (...) Vreţi să facem într-un singur an autostrada?”, a mai spus Teodorovici, precizând că s-au alocat şi bani pentru calea ferată Otopeni. ” Suntem pregătiţi pentru Campionatul European”, a încheiat ministrul, informează adevarul.ro
Vezi și
Lovitură în plin pentru Elena Udrea! Cu ea în Costa Rica, afacerile din România se prăbuşesc
Vești extraordinare pentru acești bugetari! Eugen Teodorovici a semnat
SURSE Rămasă fără șef, Armata Română mută în forță! Operațiunea ‘Echiparea’
Teodorovici explică! Cum se vor aloca fondurile pentru Serviciile secrete și partide
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



