Inițiativa a fost implementată de către primăria orașului Cugir, din județul Alba. Pentru a beneficia de acest privilegiu există mai multe criterii și condiții care trebuie îndeplinite printre acestea, specificându-se că procesul de construcție al locuinței trebuie să înceapă într-un interval de cel mult un an de la semnarea contractului. Pentru a fi eligibil, cei care depun această solicitare, nu trebuie să depășească vârsta de 35 de ani. De asemenea, tinerii care doresc un teren gratis de la stat, trebuie să aibă domiciliul pe raza orașului Cugir.
Oferirea acestor terenuri se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 15/2003, republicată, referitoare la sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe în orașul Cugir. Prevederile spun că tinerii sunt obligați să finalizeze construcția casei într-un interval de maxim trei ani de la obținerea autorizației de construire, respectând normele urbanistice impuse prin autorizare, data finalizării construcției fiind stabilită în funcție de procesul-verbal de recepție a lucrărilor, eliberat de Compartimentul Urbanism.
Condițiile care trebuie îndeplinite
Pentru a beneficia de teren trebuie completată o cerere în acest sens. Pe lângă cerere, mai trebuie depusă o copie a certificatului de naștere al solicitantului și, în cazul în care este relevant, ale soțului/soției/copiilor. De asemenea, dacă solicitantul este un părinte singur, care are copii în întreținere, este obligatoriu să depună o declarație pe propria răspundere care să ateste că minorii sunt sub îngrijirea sa. La dosar mai trebuie depusă o copie a actului de identitate al solicitantului și, daca este cazul, al soțului/soției. Este necesară și o copie a certificatului de căsătorie, dacă se aplică, și trebuie să prezinți dovada calității de salariat cu contract individual de muncă.
Pe de altă parte, cererea solicitantului, respectiv a soțului/soției, după caz, trebuie autentificată de un notar public și să conțină o declarație pe propria răspundere că nu dețin și nu au deținut în proprietate o locuință sau un teren destinat construirii unei locuințe, atât în orașul Cugir, cât și în alte localități. De asemenea, dacă este cazul, trebuie făcută dovada calității de asociat sau administrator al unei societăți comerciale, dovada calității de persoană fizică autorizată, o copie a actului de studii (diploma) și o adeverință de la locul de muncă care să ateste venitul net realizat de solicitant și, după caz, de soț/soție.
Citește și: Cât mai costă un hectar de teren arabil în România! Preţul mediu, în anul 2022, a fost de 39.704 lei


















