Pe 6 decembrie 1992, studenta la Litere Neli Bejan, originară dintr-un sat de lângă Cernăuți, și-a pierdut viața în mod cumplit, după ce s-a prăbușit în casa liftului din Hotel Cișmigiu. La acea vreme, clădirea nu mai funcționa ca hotel, ci fusese transformată în cămin pentru studenții de la Facultatea de Arte.
Neli a chemat liftul la etajul 3, iar când lumina roșie s-a aprins, semnalizând (eronat) sosirea cabinei, tânăra a deschis ușa și a făcut pasul fatal. Ascensorul era blocat la parter. S-a prăbușit în gol, trupul ei lovindu-se de o bară de lemn din puțul liftului. A supraviețuit câteva ore, singură, în beznă, strigându-și mama. A murit a doua zi la spital.
Evenimentul a fost relatat sumar în ziarul "Tinerama", dar nu a provocat reacții din partea autorităților sau opiniei publice. Deși ar fi trebuit să fie un moment de trezire colectivă asupra stării jalnice a căminelor studențești, tragedia a fost aproape uitată. Nici Ministerul Educației, nici Universitatea, nici vreo altă instituție nu au țluat măsuri concrete.
Mărturiile colegilor. „Ea a fost prima care a plătit”
Singurii care au documentat moartea Nelei au fost colegii ei, martori ai evenimentului. Regizorul Florin Iepan, pe atunci student la Regie, a realizat un documentar de 12 minute, adunând mărturiile celor care au cunoscut-o.
Colega de cameră povestea: „Primul hotar în viața mea, am ajuns în București, prima senzație pe care am avut-o, mi s-a părut totul sumbru... când am ajuns în mizeria pe care am văzut-o și gândaci și șobolani, m-am înspăimântat.”
„Ea chiar în prima zi îmi zicea că se reîntreă, că nu mai stă, iar eu am convins-o: «Cum să te întorci, tot satul știe că ai reușit, au nădejde, au speranță».”
Strigătul Nelei, auzit din casa liftului
O studentă care se pregătea să iasă a auzit bubuitura. „Am auzit fata și am avut senzația certă că este în lift. Stătea acolo agățată și țipa «mamă». A fost cumplit.”
Alt student a povestit că a călcat, fără să știe, în sângele Nelei: „Jos era ud, dar era întruneric. Era și un adidas mic... n-am știut nimic. Când am ajuns sus în cameră am aflat de accident.”
Un final crunt. Neli Beja striga "O să mor, nu-i așa?"
Rămasă conștientă, deși rănită grav, fata întru un timp putea vorbi. Potrivit colegilor, alterna clipe de luciditate cu pierderi de conștiință. Se temea, se agăța de viață, și striga „mama”.
„O căuta pe mama ei. Apoi împrea: «O să trăiesc? O să mor, nu-i așa?». Cred că fiecare om, înainte de moarte, simte ultimele clipe.”
O clădire a morții. Hotelul devenit cămin
Hotel Cișmigiu, construit în 1912 și cunoscut drept "Perla Micului Paris", a fost naționalizat în 1948. Neglijat de autorități, s-a degradat. În anii ’80, instalațiile au fost avariate iremediabil. La începutul anilor ’90, clădirea a fost transformată în cămin pentru studenții de la Arte.
În loc de condiții decente, tinerii trăiau printre tencuieli căzute, infestații, lipsă de apă caldă, lumină, într-o atmosferă dezolantă. Liftul era deseori defect, ușile se deschideau fără ca ascensorul să fie prezent.
Ignoranța oficială, indiferența colectivă
Moartea lui Neli Bejan nu a declanșat nicio anchetă serioasă. Nicio demitere, nicio schimbare. Studenții au continuat să locuiască în același cămin. Tragedia a fost acoperită de uitare, tratată drept un accident banal.
Actorul Cristi Iacob, fost locatar al hotelului, a rememorat: „Locuiam în condiții insalubre... Ușile liftului erau tot timpul deschise. Era un dezastru tot hotelul.”
Melodia „Hotel Cișmigiu”, scrisă de el și cântată de Vama Veche, este inspirată din moartea Nelei.
Renașterea din ruine. Ce a rămas din tragedie?
În 2004, compania Hercesa a cumpărat clădirea. Ministerul Culturii a impus păstrarea fațadelor. Interiorul, extrem de deteriorat, a fost demolat. „Din păcate, totul era extrem de deteriorat, zdruncinat de cutremure, aproape descompus. Structura metal-beton a salvat-o de la prăbușire”, a declarat Mauricio Mesa Gomez.
Hotelul a fost reinaugurat în 2012. Din vechiul edificiu a rămas doar fațada art-deco. Interiorul este nou, modernizat. Pe locul tragediei se află acum un hotel de lux cu 60 de apartamente, o librărie, un restaurant și Institutul Cervantes.
Neli Bejan, doar în amintirea colegilor
Astăzi, povestea Nelei Bejan este cunoscută doar de cei care i-au fost colegi. Moartea ei a devenit o legendă urbană, pierdută într-o societate care a refuzat să-și asume răspunderea pentru propriii cetățeni.
Clădirea nu mai poartă nicio inscripție care să amintească de sacrificiul făcut de o tânără care a venit cu speranță în Capitală. Dar cei care au fost acolo în 1992 încă știu: „Ea a fost prima care a plătit pentru nepăsarea tuturor”.
