La Mintia se construiește cea mai mare și modernă termocentrală din Europa. Fostul ministrul al Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat recent că proiectul este gata în proporție de 75%. Astfel, la jumătatea anului viitor noua termocentrală gigant ar putea fi finalizată, urmând ca, din 2027, să funcționeze cu gaze din Neptun Deep.
Noua termocentrală dela Mintia se construiește în incinta vechii centrale termoelectrice, situată pe malul Mureșului, la aproximativ șase kilometri de orașul Deva. În ultimele luni, aici au fost aduse, pentru instalare, mai multe componente de înaltă tehnologie, menite să asigure funcționarea viitoarei termocentrale pe gaz, care va fi cea mai mare din toată Europa.
Când va fi gata termocentrala de la Mintia
Recent, fostul ministrul al Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat, prin intermediul rețelelor de socializare, că proiectul termocentralei de la Mintia a ajuns la 75%, cu primul ciclu. În aceste condiții, este de așteptat ca la jumătatea anului viitor, noua termocentrală va fi complet gata.
„La Mintia se ridică cel mai mare proiect energetic din ultimii 35 de ani din România: cea mai mare și mai modernă centrală pe gaz din Europa, cu o putere instalată de 1734MW, tehnologie Siemens de ultimă generație, investiție de peste 1,4 miliarde EUR. Am fost aici acum un an și jumătate, când șantierul era aproape la zero. Astăzi, proiectul este deja la 75% cu primul ciclu, iar la jumătatea anului viitor întreaga centrală cu ciclu combinat va fi gata.
Au fost deja multiple premiere: transporturi agabaritice, demontarea și reasamblarea turbinelor Siemens pe poziție finală, timpul record de finalizare a multor componente esențiale. (…) Ce urmează? În decembrie, conform graficului actual, prima turbină de aproape 600MW va fi gata, în ianuarie-februarie încă o turbină identică și, în iulie 2026, aici vom avea toți cei 1734MW în producție. În paralel, Transgaz lucrează – ca de obicei – foarte serios pentru a aduce aici magistrala de gaz până în octombrie”, a transmis Sebastian Burduja, pe Facebook.
Investiție mamut în proiectul din județul Hunedoara
Proiectul „Centrala electrică MASS Mintia” este considerat de importanță națională în domeniul energiei electrice. Noua termocentrală din județul Hunedoara va funcționa pe baza unor tehnologii moderne și eficiente, utilizând turbine cu gaz și abur, cu o capacitate instalată totală de 1,770 MW.
Întreaga investiție este estimată la 1,4 miliarde de euro, aceasta urmând să creeze sute de locuri de muncă și va contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, aliniindu-ne obiectivelor europene de decarbonizare. Centrala de la Mintia va produce anual aproximativ 12,159 GWh de energie electrică, având o durată de viață proiectată de 30 de ani.



















