Theodor Stolojan a reacționat dur după decizia CCR privind pensiile magistraților. Fostul premier consideră că hotărârea Curții este „o nouă palmă dată românilor care muncesc zi de zi” și afirmă că premierul Ilie Bolojan trebuie să rămână la conducerea Guvernului pentru a continua reformele economice.
Decizia CCR privind pensiile speciale, criticată de Stolojan
Fostul premier Theodor Stolojan, membru al Partidului Național Liberal, a comentat luni, la Digi24, hotărârea Curții Constituționale care a declarat neconstituțională legea privind reforma pensiilor magistraților.
Stolojan a numit decizia „o palmă dată cetățeanului român care muncește opt ore pe zi”, apreciind că momentul în care Curtea a făcut acest anunț este unul „extrem de nepotrivit pentru România”.
„Decizia Curții Constituționale vine într-un moment foarte nepotrivit pentru ceea ce se întâmplă în România, pentru situația în care se află România și pentru mersul reformelor. Este o nouă palmă dată cetățeanului român care se duce în fiecare zi la slujbă opt ore pe zi, sau mai mult, ca să aducă un bănuț familiei, să poată să-și întrețină zilele până la sfârșitul lunii”, a declarat fostul premier.
„Guvernul Bolojan este blocat de PSD și UDMR”
În aceeași intervenție, Stolojan a afirmat că premierul Ilie Bolojan este împiedicat să implementeze reformele asumate de coaliție din cauza opoziției PSD și UDMR.
„Dumneavoastră ați menționat PSD-ul. Nu-i vorba numai de PSD aici, în coaliție e vorba de PSD și UDMR, care împreună îl blochează pe premierul Bolojan în a efectua reforma în domeniul administrației publice locale și centrale. De ce aceștia blochează? Pentru că s-au izbit de o stâncă tare. Bolojan nu este un politician care a venit de nu se știe unde într-o poziție de prim-ministru. Este un fost primar, un fost președinte de Consiliu Județean care știe foarte bine problemele reale ale administrației publice din România.”
Stolojan a subliniat că premierul are o experiență solidă în administrația locală și că tocmai acest lucru îl face greu de influențat politic:
„Bolojan nu poate fi dus cu vorba de către partidele din coaliție care se opun reformelor.”
„O lovitură încrederii oamenilor în justiție”
Referindu-se la conținutul legii respinse de CCR, Stolojan a explicat că prevederile privind vârsta de pensionare și plafonarea pensiilor speciale nu aduceau atingere independenței magistraților.
„S-a pus în fața CCR o ordonanță care prevedea măsuri de bun-simț – și în privința vârstei de pensionare, și în privința mărimii pensiei speciale. Aceste măsuri nu pun sub nicio formă la îndoială independența justiției, pentru că și în condițiile aplicării legii, cei din justiție ar fi avut și salarii, și pensii mult mai mari decât media economiei.”
El a acuzat că decizia Curții a afectat grav încrederea publicului în justiție, deja scăzută în ultimii ani.
„Au dat o nouă palmă și, în același timp, o nouă lovitură încrederii oamenilor că justiția noastră poate să aibă o atitudine corectă față de ea însăși. Constituția spune clar că oamenii sunt egali în fața legii, fără privilegii. Suntem departe de acest principiu.”
„Bolojan trebuie să rămână premier”
În ciuda dificultăților din coaliție, Theodor Stolojan susține că premierul Ilie Bolojan trebuie să continue mandatul său la Palatul Victoria.
„Interesele României și situația în care se află țara cer ca domnul Bolojan să rămână în funcție. Sigur, dânsul a afirmat că, dacă nu poate să facă ceea ce trebuie pentru România, n-are sens să rămână, dar este evident că trebuie să continue. Cele două partide din coaliție, PSD și UDMR, trebuie să renunțe la blocarea celor mai importante reforme.”
Stolojan a atras atenția că reforma administrației publice este una dintre cele mai urgente schimbări necesare României, iar o eventuală retragere a premierului ar crea un vid de conducere periculos.
„Foarte mulți care discută acum nu înțeleg că România merge pe muchie de cuțit din punct de vedere financiar și în ceea ce privește absorbția fondurilor europene. Dacă aceste intrări masive de bani se poticnesc, vom avea o ajustare bruscă a economiei la veniturile proprii.”
Avertisment privind datoria publică și fondurile europene
Fostul premier a avertizat că aparenta stabilitate economică a României se bazează, de fapt, pe împrumuturi masive și pe fonduri externe, nu pe creșterea reală a economiei.
„Aparenta stabilitate economică a României depinde de intrările masive de valută care nu vin din activitatea economică internă, ci din împrumuturile statului pe piețele financiare. Bugetul se împrumută tot mai mult, deoarece are de finanțat deficite bugetare tot mai mari.”
Potrivit lui Stolojan, deficitul bugetar actual – estimat la 159 de miliarde de lei (peste 11 miliarde de euro) – pune presiune uriașă pe economie, iar costurile dobânzilor cresc continuu.
„Am ajuns la 159 de miliarde de lei deficitul pe acest an, peste 11 miliarde de euro. Dobânzile la datoria publică cresc, iar investițiile străine sunt în scădere. Dacă aceste fluxuri externe de bani – fonduri europene, remitențe, împrumuturi – s-ar opri, economia s-ar prăbuși imediat.”
„Tactica PSD și UDMR este amânarea”
Stolojan a acuzat partidele din coaliție că folosesc o tactică deliberată de întârziere a reformelor.
„Este o tehnică, o tactică a celor două partide care blochează reformele administrative. Le amână cât se poate. Noi mai avem puțin și intrăm în noiembrie, apoi vine Sfântul Nicolae, Crăciunul, Anul Nou și o ținem tot așa. Asta e tactica lor: să amâne ceea ce trebuie făcut.”
Fostul premier consideră că, în lipsa reformelor structurale, România riscă să piardă credibilitatea în fața partenerilor europeni, dar și capacitatea de a menține echilibrul bugetar.
„Interesele României cer stabilitate politică, dar nu stagnare. Bolojan trebuie să rămână în funcție și să ducă la capăt reformele. Este ultima șansă pentru modernizarea administrației.”













