Fostul premier al României, Theodor Stolojan, a vorbit despre actuala situație economică a țării și problema crizei energetice care afectează întreaga lume.
Fostul premier a mai explicat că „în momentul în care am trecut la liberalizare, prețurile au început să își facă funcția esențială, să restabilească echilibrul pe piață între cerere și ofertă”.
„Pentru a face un echilibru trebuie să ai o piață competitivă, cu mai mulți producători. Prețul oferă informații foarte importante pentru producători. La vremea respectivă sigur că nu puteai să dai drumul dintr-o dată la toate prețurile din economie, că se producea o brambureală. Nimeni nu era obișnuit să lucreze în condiții de economie de piață, astfel că prețurile erau încă sub control. Noi gândeam dinainte ce prețuri liberalizăm, care e efectul și pe care le ținem sub control. Mi-am dat demisia, pentru că dupa etapa întâi de liberalizare a prețurilor, în care aveam cam jumătate din economie cu prețuri fixe, a început să se întârzie etapa a doua și le-am spus că nu poate fi gestionată o astfel de economie, pentru că cei cu prețuri fixe veneau la Ministerul Finanțelor să ceară majorarea, ca urmare a influențelor pe care le primeau”, a mai adăugat Stolojan.
Întrebat ce măsuri au fost luate în acea perioadă, fostul premier a răspuns că „salariile și pensiile erau majorate ținând seama de efectul creșterii prețurilor, dar nu cu aceeași rată”. De asemenea, tot acesta a adăugat că „dezastrul a fost la toți cei care aveau economii, mai exact în cazul celor care au avut bani depuși la CEC și care au pierdut foarte mult”.
Theodor Stolojan a mai precizat că pe fond nu putem vorbi despre o asemănare între perioada de atunci și de acum.
„Răspunsul este că pe fond nu putem vorbi de asemănare. Atunci a fost o ruptură, o prăpastie între ce a fost până la decembrie '89 și ce a urmat după. România e singura țară din fostele țări socialiste unde trecerea a fost bruscă, deși lumea zice că a fost graduală. Imediat dupa Revoluție întreprinderile nu au mai avut plan, control. Fiecare făcea cam ce voia. Asta s-a întâmplat și pe piață. Din punctul ăsta de vedere, nicio asemănare.
Acum este energia. S-a întâmplat un lucru neprevăzut. Provocările de acum sunt foarte clare. Nu știm ce se întâmplă în Ucraina vizavi de consecințele pentru noi și pentru Europa și pentru lume. E posibil ca acest război să continue o bună perioadă de timp și Rusia, ca răspuns la acțiunile UE și SUA, să întrerupă total furnizarea de energie către țările din Europa și atunci ne așteptăm să crească în continuare prețul la gaze naturale”, a mai spus Stolojan.
Theodor Stolojan a mai spus că fiecare țară în parte are problemele ei specifice, iar problemele României specifice în energie sunt pe două planuri complet diferite.
„România nu ar trebui să aibă durere de cap. Depinde de politica guvernului român. La ora actuală avem nevoie de un import undeva cam o pătrime din ceea ce consumăm. Dacă cumva începe să meargă extracția de gaze din Marea Neagră mai repede, sigur că nu avem probleme și în general nu avem probleme să rezolvăm acest 28%, cât a fost anul trecut gaze naturale din import. Avem mijloace de a suplini”, a mai explicat acesta, conform euronews.ro.


















