Cine nu are mașină sau carnet sau, pur și simplu, apelează la tren, chiar dacă ajung să plătească aproape cât ar fi dat și pe carburant. În teorie, transportul feroviar ar trebui să se diferențieze prin rapiditate și costuri scăzute, dar la noi în țară, situația este diferită. În plus, autoritățile doresc să mai și crească prețul biletelor, pe fondul măririi TVA-ului.
Vrem să folosim mai puțin mașinile poluante, dar facem călătoria de metrou 7 lei în loc de 5, pe cea de STB, 5 lei în loc de 3 și scumpim și tichetele de CFR. Nu mai punem la socoteală și câte „pomeni”, așa cum le-a mai numit coaliția, dispar de pe listă. Cine va suporta scumpirea gândită de Ministerul Transporturilor? Noi, nu compania de stat care are deja o mulțime de datorii.
O comparație interesantă a fost făcută recent de Clubul Feroviar, care a explicat că o călătorie Milano-Alpignano (la vest de Torino), parcurgerea a 167 de kilometri, costă 13,25 euro. La polul opus, București – Brașov cu un tren interregio (166 km) costă 67,50 lei.
Ministerul Transporturilor ia în calcul mărirea prețurilor pentru biletele de tren de la CFR. Cu cât ar urma să crească tarifele
Un proiect de ordin de ministru vizează o creștere cu indicele inflației, după cea oricum existentă pentru că a crescut TVA-ul, de la 19% la 21%. Rămâne de văzut dacă măsura chiar va intra în aplicare.
„În prezent, operatorii de transport feroviar de călători care efectuează servicii publice în baza contractelor de servicii publice aplică tarifele de deservire generală aprobate prin Ordinul ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 1.039/2024 privind aprobarea tarifelor care pot fi percepute de operatorii de servicii publice pentru serviciile de transport feroviar public de călători care fac obiectul obligației de serviciu public, cu modificările și completările ulterioare.
Ultima modificare a tarifelor de transport feroviar de călători s-a realizat la data de 15 decembrie 2024 prin ajustare cu indicele de inflație 4,6%, conform adresei nr. 7375/ 08.11.2024 a Autorității Pentru Reformă Feroviară, în conformitate cu prevederile art. 17 din Hotărârea Guvernului nr. 1453/2022 pentru aprobarea contractelor de servicii publice pentru perioada decembrie 2022-11 decembrie 2032 în transportul feroviar public de călători, stabilirea unor condiționalități pentru Autoritatea pentru Reformă Feroviară, operatorii de transport feroviar și Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A., în vederea implementării obligațiilor de serviciu public feroviar din România, precum şi pentru aprobarea metodologiilor de predare în cadrul contractelor de servicii publice cu atribuire directă a materialului rulant feroviar achiziționat cu fonduri europene, cu modificările și completările ulterioare”, a transmis ministerul.

















