Într-un interviu acordat jurnaliștilor de la Economedia.ro, Ioana Ciuciu, lector universitar la UBB, în Departamentul de Informatică, la Facultatea de Matematică și Informatică, predând IT, big data și concentrându-se pe zona de AI (Artificial Intelligence), a oferit detalii importante despre colaborarea industriei IT cu mediul universitar.
Totodată, printre alte lucruri, Ioana Ciuciu a expus punctul său de vedere cu privire la „relația” dintre România și partea care ține de AI.
UBB și firmele IT se află într-o „colaborare intensă”
Pentru început, lectorul universitar din cadrul Universității Babeș-Bolyai a dezvăluit că parteneriatele amintite anterior sunt într-o continuă dezvoltare.
„(n.r. Cum arată colaborarea cu industria? Sunt multe companii?) Este în creștere această colaborare și e foarte importantă. Venind din Franța, unde o astfel de colaborare era foarte pregnantă, văd importanța ei aici, la noi. Da, este în continuare o colaborare intensă între firme și universitate. Avem foarte multe proiecte, foarte multe colaborări pe stagii de practică.
Bineînțeles că ofertele s-au mai împuținat în ultima vreme, dar colaborarea este în continuare foarte puternică, iar eu cred că e imposibil să nu avem această punte, pentru că e un win-win între ce fac ei și cum formăm noi studenții pentru a ieși în lume și pentru a lucra cu aceste tehnologii pe care le învață la noi. E foarte important să vadă studenții cum pot aplica aceste tehnologii, acești algoritmi”, a spus Ioana Ciuciu
„Colaborările sunt pe mai multe paliere”
În continuare, a fost explicat modul în care se manifestă colaborările, Ioana Ciuciu vorbind inclusiv despre rezultatele generate de asemenea conexiuni. Totodată, aceasta a prezentat cerințele companiilor în contextul dat.
„(n.r. În ce fel se manifestă aceste colaborări?) Colaborările sunt pe mai multe paliere. Avem întreprinderi care vin și finanțează mastere la noi. Avem companii care oferă burse de diverse tipuri studenților. Colaborarea există și la nivel licență. Companiile au văzut importanța ca studenții să termine studiile. Noi, cadrele didactice, monitorizăm derularea proiectului.
(n.r. Rezultate notabile ieșite dintr-o astfel de colaborare?) Sunt, cu siguranță sunt. Eu nu am participat la proiecte care să și livreze un produs, dar există enorm de multe colaborări de acest fel, cu rezultate finale.
(n.r. Care sunt cerințele companiilor?) Se cere foarte mult AI, de unde și programele acestea noi. Dorim să oferim o perspectivă riguroasă studenților. Ce vrem noi este să le dăm această perspectivă, pentru a putea fi formați corect. AI-ul e mai mult decât ChatGPT, dar e bine să știm să folosim corect și responsabil uneltele. Se cer aptitudini de soft, proiectare de aplicații, acestea rămân. Calculul performant și securitatea reprezintă un alt domeniu care e din ce în ce mai cerut”, a adăugat femeia
Ioana Ciuciu: „Eu cred că România ține pasul cu AI”
Ioana Ciuciu a mărturisit că, în accepțiunea ei, România se aliniază foarte bine cerințelor generate de AI, subliniind că e necesar „să avem și cadrul de utilizare responsabilă”.
„(n.r. Ține România pasul cu AI?) Da, eu cred că o facem foarte bine. Important este să avem și cadrul de utilizare responsabilă. Dat fiind că aceste tehnologii ajută foarte mult în luarea deciziilor, ar fi bine să fie construite cât mai corect, ar fi bine ca algoritmii să fie cât mai robuști. Folosirea responsabilă presupune și o atitudine responsabilă față de tehnologiile și produsele pe care le utilizăm”, a mai afirmat ea
NU RATA: „Bucureștiul este un hub important”. Americanii au cumpărat un startup din România și fac angajări



















