Tinerețea zbuciumată a Ioanei Dogioiu alias Nadina Forga. Amintiri despre facultatea purtătorului de cuvânt al Guvernului

Autor: Ioana Vladucu

Publicat: 29-11-2025 09:18

Actualizat: 29-11-2025 11:04

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook / Ioana Ene Dogioiu

Pe fondul scandalului referitor la CV-ul lui Ionuț Moșteanu, oficialul care tocmai a demisionat din funcția de ministru al Apărării, Ioana Dogioiu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, și-a publicat diploma de licență pe pagina personală de Facebook. Aceasta a notat în CV-ul său că a obținut o diplomă de licență la Universitatea din București. Totuși, cei patru ani de studii au fost făcuți în cadrul Universității Ecologice din București.

Ioana Dogioiu, luată la bani mărunți în mediul online

În acest context, Sorin Simion Meici, unul dintre vechii liberali din Timișoara, și-a îndreptat atenția către Ioana Nadina Dogioiu.

„Dileaua zilei. Mi se părea cunoscută doamna Ioana Ene Dogioiu. Dar nu știam de unde s-o iau. Cei care mă cunosc știu că am o memorie fenomenală. Dar deși mi-am sforțat neuronii, nu am reușit să rezov dilema. Și, ce-i drept, nu mi-am bătut capul cu asta.

Până când doamna Dogioiu și-a publicat diploma. Și... Bingo. De fapt, doamna Dogioiu este domnișoara Forga. Dar să ne scufundăm puțin în trecutul îndepărtat”, a notat acesta în mediul online

VEZI ȘI: Ludovic Orban dă din casă, după demisia ministrului Apărării. Culisele plecării lui Ionuț Moșteanu: „Comunicare cu președintele Dan”

Detaliile adăugate de Meici

În continuare, Sorin Simion Meici a făcut referire la anul 1991. El era student și activa în cadrul Ligii Studenților. În toamna acelui an, au apărut „niște invitați surpriză” - de la Universitatea Ecologică, filiala Timișoara - la o ședință a organizațiilor studențești.

„Erau doi studenți. Care ne-au invitat la festivitatea de deschidere a Universității. La Casa Tineretului. Și m-am dus. Eram curios să văd cine se înscrie la o asemenea facultate.

Ceremonie frumoasă. La prezidiu, Dolfi Drimer și mulți profi de la Universitate. Motica, Val Popa și alții. A fost și un bal studențesc. Ceva potol, niscaiva băutură, muzică. Mișto.

Atunci am aflat că își țineau cursurile în niște săli, închiriate de la C.C.S.I.T.E.H., actuala Hidrotehnica. Era un centru de cercetare ce funcționa într-o clădire imensă, situată vis-a-vis de Casa Tineretului. Transformaseră niște birouri în săli de curs și gata facultatea”, a adăugat Meici pe Facebook

După un an, Meici a ajuns în conducerea Casei Tineretului

La un an distanță, el a ajuns în conducerea Casei Tineretului, colaborând cu Val Popa: „Profesor la Universitatea de Vest, dar și la Ecologică. și a venit Val la mine cu o rugăminte”.

A fost vorba despre depunerea unor acte necesare acreditării: „Ne trebuie niște săli de curs. Pe hârtie. Că și așa, ăștia nu vin la cursuri. Îmi faci niște contracte de închiriere pentru sala de spectacole, ca și amfiteatru pentru sălile de la etajul doi. La un preț modic. Câștigă toată lumea. Voi încasați bani pentru niște săli pe care noi nu le folosim, iar noi îndeplinim condițiile de acreditare”.

„«Val, fără probleme. Vorbesc cu Alin (Gorscovoz - președintele FITT) și se rezolvă». În câteva zile, problema era rezolvată. Și atunci am început să înțeleg”, a dezvăluit Sorin Simion Meici

Universitatea Ecologică, „o vacă bună de muls”

Acela a fost momentul în care Meici a înțeles cum funcționează lucrurile: „De fapt, Universitatea Ecologică era o vacă bună de muls. O afacere profitabilă. Majoritatea studenților era formată din persoane ce aveau disponibilități financiare, dar care nu reușiseră să treacă examenul de admitere la o facultate de stat”.

„Erau și o mulțime de domnișoare ce prestau o veche meserie și își doreau onorabilitate. Chestii uzuale. În final, vorbim de o afacere. Care ca orice afacere funcționează pe principiul «Do ut des» - «Îți dau ca să-mi dai».

Studenții de la Ecologică, ăia care totuși mai veneau pe la școală, își petreceau majoritatea timpului la birtul de la Casa Tineretului. Bine, multe din «domnișoarele» studente erau obișnuite ale casei, unde frecventau etajul trei, unde era situat un hotel discret, fiind cliente... Regulate.

Puține persoane ce au absolvit Ecologica din Timișoara chiar au ajuns să profeseze cu succes în domeniul dreptului. Eu cunosc câteva. Dar ei sunt excepția. Majoritatea studenților? Bișnițari de ace, brice și carice, iar domnișoarele erau fie întreținute, fie în căutare asiduă a unor persoane care dispuneau de resurse financiare. Așa că nu prea aveau timp de studiu și plăteau”, e o altă parte din postarea „incendiară” lui Meici

„Să revenim la domnișoara Forga” / „Toți au absolvit cu note mari. Chiar și domnișoara Forga. Care nu a pus piciorul vreodată prin sălile de curs”

El a continuat, exprimându-se în legătură cu Dogioiu: „Dar să revenim la domnișoara Forga. Eu am cunoscut-o la Radio Timișoara. De fapt, nu la Radio. Tot la Casa Tineretului, unde se organizau periodic tot felul de tot felul. Chestii, sindrofii, evenimente. La final se lăsa cu chefuri monstru. Și era o trupă veselă de presari care era nelipsită de la asemenea evenimente. Mai ales că se lăsa cu băutură și mâncare din belșug. Erau în trupa asta și Mălin Bot, Dragoș Boța, Mihai Claudiu Cristea, Forga Nadina aka Ioana Dogioiu dar și alții. Trupă veselă, dar cam fomistă”.

„Ăștia erau ca niște termite. La final de sindrofie rădeau tot. Doar nu era frumos să lase ceva pe masă. Și ajungem la anul 1995. Când a avut loc primul examen de licență la Ecologică. Bine, examenul era organizat la Ecologică, dar profesorii erau de la București. Și a fost un dezastru. Au trecut doar câțiva. Scandal Mare. Dar a trecut.

Iar în 1996, când a dat examen și domnișoara Forga, pentru ca să nu se repete scandalul, dar și pentru a rezolva situația celor din anul anterior, s-a organizat totul foarte bine. Profesorii au fost aduși cu avionul de la București. Cazați în condiții de lux. Chefuri prelungite până după miezul nopții. Mâncare berechet, băutură-n valuri și ca să nu se simtă singuri, profesorii din comisie au beneficiat și de compania unor «folcloriste». A mers șnur Examenul de licență. Toți au absolvit cu note mari. Chiar și domnișoara Forga. Care nu a pus piciorul vreodată prin sălile de curs. A plătit și a obținut onorabilitate. Asta e tot ce a contat. Restul e istorie.

P.S. Ar mai fi ceva de comentat. Domnișoara Forga nu a precizat vreodată ce a făcut în perioada 1990 - 1992. Perioada de la terminarea liceului la începerea «studiilor» universitare. Unii, cutre mai bătrâne care știu tot ce mișcă, zâmbesc fin și schimbă vorba. Vorba lui Bergenbier: «Prietenii știu de ce»”, a conchis Sorin Simion Meici

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri