Vești proaste pentru iubitorii de facebook, twitter si toate celelalte! Nu toți vor mai avea voie să aibă cont pe faimoasa rețea de socializare. Mai exact, copiii sub 16 ani nu vor mai putea accesa reţelele sociale fără acordul părinţilor. Este una dintre prevederile noului regulament european privind protecţia datelor personale, care se va aplica inclusiv în România. Specialiştii anticipează o adevărată revoltă în rândul tinerilor, scrie money.ro.
Protecţia datelor personale, reglementată mai dur de Uniunea Europeană, dă o lovitură grea adolescenţilor obişnuiţi să socializeze pe telefoane sau tablete. Din mai 2018, când va fi transpus în legislaţia statelor comunitare, inclusiv în România, noul Regulament privind Protecţia Generală a Datelor va interzice tinerilor sub 16 ani să acceseze, fără consimţământul părinţilor sau tutorilor, serviciile societăţii informaţionale – ceea ce înseamnă social media şi multe alte website-uri.
Potrivit art. 8 din Regulament, „În ceea ce priveşte oferirea de servicii ale societăţii informaţionale în mod direct unui copil aceasta va fi legală dacă copilul are cel puţin vârsta de 16 ani. Dacă copilul are sub vârsta de 16 ani, prelucrarea datelor acestuia este legală numai dacă şi în măsura în care consimţământul respectiv este acordat sau autorizat de titularul răspunderii părinteşti asupra copilului“.
Despre cum s-ar putea aplica aceste prevederi, norma europeană este vagă, lăsând foarte mult spaţiu de manevră furnizorilor de servicii social media. „Operatorul depune toate eforturile rezonabile pentru a verifica în astfel de cazuri că titularul răspunderii părinteşti a acordat sau a autorizat consimţământul, ţinând seama de tehnologiile disponibile“, se specifică în actul normativ.
Vezi și China pregătește teritoriul în România: Un gigant mondial vine să facă prăpăd concurența – În ce domeniu va investi
S-a aflat! Cine o va înlocui pe Anca Lungu la pupitrul Observatorului
Foarte interesant! Cine este omul din spatele FORMULARULUI 600 și ce avere are
Tinerii revoltați! UE a decis că de la anul cei sub o anumită vârstă nu vor mai avea voie pe facebook și celelalte rețele
Trending

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

18:04Actual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

20:24Social
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

17:38Actual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



