Wise, compania de plăţi transfrontaliere, a anunțat că a suspendat serviciul de transfer de bani pe întreg teritoriul Federației Ruse, ca sancțiune pentru invazia din Ucraina, transmite Reuters, citat de news.ro
Un purtător de cuvânt al companiei a spus că Wise, care are sediul la Londra, va continua să monitorizeze situaţia şi ”va menţine aceste măsuri sub control constant”.
Wise, o companie de tehnologie financiară cunoscută anterior sub numele de TransferWise, deţine conturi în ţări pe rute valutare populare, pentru a evita comisioanele mari asociate în mod tradiţional cu transferurile internaţionale de bani.
Săptămâna trecută, Wise a limitat transferurile zilnice către Rusia la 200 de lire sterline (268,34 USD).
Un purtător de cuvânt al companiei a spus că limitele au fost instituite la momentul respectiv ”pentru a ne asigura că putem oferi serviciile noastre cât mai multor oameni posibil”.
Sâmbătă, Statele Unite şi aliaţii săi au anunţat că vor lua măsuri împotriva băncii centrale a Rusiei şi vor exclude unele dintre băncile ţării din sistemul internaţional de plăţi SWIFT, într-o mişcare pe care experţii au văzut-o ca o escaladare semnificativă a sancţiunilor Occidentului împotriva Moscovei.
Un purtător de cuvânt a declarat că Wise a suspendat toate transferurile de bani către Rusia ca urmare a acestor noi restricţii.
Wise a plafonat şi transferurile către Ucraina, invocând dificultăţi tot mai mari în operarea serviciului său în ţară.
Într-o postare pe blog, compania a adăugat că intenţionează să elimine acest plafon cât mai curând posibil şi a spus că a renunţat la taxele pentru transferuri personale în valoare cumulată de peste 500.000 de lire sterline către Ucraina, ”pentru a ajuta clienţii care ar putea avea nevoi de urgenţă”, informează news.ro
Toate 'tunurile' duc spre Moscova! O importantă companie şi-a suspendat serviciul de transfer de bani în Rusia
Sursă foto: bugetul.ro
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



