O locatară care a decis să rămână sub protecția anonimatului a povestit situația tragică. Are un apartament la etajul al doilea, dar imobilul său a început să se deterioreze din cauza ploii. A încercat, în repetate rânduri, să găsească înțelegere din partea autorităților. Nu mai puțin de 100 de adrese a făcut, dar fără folos.
„Timp de doi ani nu am putut locui în apartamentul meu! Am făcut numeroase adrese la Primăria Ploiești, însă fără niciun efect. Au invocat lipsa banilor pentru efectuarea de reparații, deși noi am fost de acord să contribuim finan ciar la aceste lucrări și am găsit chiar sponsori, însă am fost refuzați.
În blocul acesta Primăria Ploiești are cinci apartamente, inclusiv cel aflat deasupra locuinței mele. În el a locuit până anul trecut o persoană care a decedat. Din cauza condițiilor improprii, chiriașul folosea doar o cameră din cele patru ale apartamentului. Am făcut și sesizare la DSP, dar degeaba…” a povestit pentru Observatorul Prahovean proprietara apartamentului din blocul unde a stat Toma Caragiu.
Femeia a dat Primăria Ploiești în judecată, a câștigat procesul, dar nici până astăzi nu a fost pusă în practică hotărârea judecătorească!
CITEȘTE ȘI: Un fond de investiţii strain a facut o afacere de milioane! Va cumpăra o importantă clădire istorică a Bucurestiului
Blocul în care a murit Toma Caragiu la cutremurul din 1977
La doar 52 de ani, Toma Caragiu și-a găsit sfârșitul. Marele actor a murit în cutremurul din 1977, într-un bloc cu risc seismic I. Se numea Colonadelor, fost Continental. După decesul său fulgerător, strada a primit numele său și este situată lângă Piața Universității, aproape de intrarea în Centrul Vechi din București.
Imobilul nu mai există, dar în jurul său sunt altele care se pot prăbuși oricând. Cu toate acestea, autoritățile se pare că nu intervin. Au făcut doar investigații, dar nu și fapte, în condițiile în care Capitala se confruntă cu o situație crâncenă. La un cutremur de proporții, așa cum a fost cel care i-a adus finalul lui Toma Caragiu, sute de clădiri în care locuiesc mii de oameni ar putea fi zguduite din temelii!
CITEȘTE ȘI: Recomandările lui Arafat! Ce trebuie să facă românii în cazul unui cutremur asemănător cu cel din ’77


















