Muncim mult, dar câștigăm puțin. Cam asta știu toți românii încadrați în câmpul muncii. Însă puțini știu că productivitatea lasă totuși de dorit. Angajaţii din România, lucrează în medie, aproape 41 de ore pe săptămână, ceea ce plasează țara noastră pe locul 9 în Uniunea Europeană în funcţie de numărul orelor lucrate.
Românii sunt fruntași însă când vine vorba de salarii mici, 565 de euro pe lună, în medie. Doar bulgarii câştigă mai puţin decât noi - aproape 460 de euro pe lună. Iar dacă ne uităm la statele vestice în care se lucrează mai puţin, vedem că salariile nete sunt mai mari. Angajaţii din Spania şi Italia câştigă în medie 1.700 de euro pe lună, iar cei din Franţa şi Germania peste 2.200 de euro, scriu cei de la Digi24.
Fenomenul este explicat de specialişti prin faptul că românii muncesc mult, dar produc puţin. Potrivit datelor statistice, productivitatea muncii reprezintă aproape 62 la sută din media europeană. Şi în acest caz, doar bulgarii au o productivitate mai redusă. Pe de altă parte, în vestul Europei acest indicator depăşeşte media europeană.
Vezi și Total neașteptat! Unde au lucrat părinții Irinei Tănase, iubita lui Liviu Dragnea
Ore lucrate într-o săptămână
Marea Britanie 42,3
Polonia 41,1
Bulgaria 41
România 40,7
Germania 40,4
Spania 39,9
Franţa 39,0
Italia 38,8
(sursa: Eurostat)
Salariul mediu
Bulgaria 457 euro
Romania 565 euro
Polonia 832 euro
Spania 1.749 euro
Italia 1.758 euro
Marea Britanie 1.990 euro
Franța 2.225 euro
Germania 2.270 euro
(sursa: Eurostat)
Productivitatea muncii
(% din media UE)
Bulgaria 45,4%
România 61,6%
Polonia 74,2%
Marea Britanie 101,1%
Spania 101,9%
Italia 107,4%
Germania 105,8%
Franţa 114,8%
(sursa: Eurostat)
Vezi și Reușită de senzație pentru medicina românească! Anunțul doctorului Narcis Copcă
Topul UE! Cine sunt europenii care muncesc cel mai mult și cine sunt cei cu cele mai mari salarii! Pe ce loc se află România
Trending

02 aprActual
eMAG face concedieri / ”Construim un business sustenabil”

02 aprEconomie
Fan Courier se află într-un „punct de inflexiune”. Anunțul făcut de patron, după creșterea prețurilor la carburanți

02 aprEconomie
Schimbarea Profi și Mega Image, de la 1 aprilie 2026. Puțini clienți au sesizat diferența

08:00Entertainment
Gabriela Cristea a rămas fără afacere. S-a zis cu cozonacii, zacusca și prăjiturile vedetei TV

02 aprActual
Tone de alimente pentru Paște, retrase de urgență. Inspecția veterinară a dat amenzi de un milion de lei

34 minute în urmăSocial
Dosar medical online. CNAS anunță că toți românii vor avea acces la date din confortul casei
Articole Similare

25-03-2026 21:02Externe
100 de lei de benzină în țara vecină. Statul le acordă acest ajutor, pe fondul scumpirilor

19-03-2026 08:22Externe
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15-03-2026 15:03Externe
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15-03-2026 14:26Externe
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15-03-2026 11:01Externe



