Tot ce trebuie să știi despre cauciucurile de iarnă în sezonul rece: Când e obligatorie folosirea lor

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 24-12-2021 14:45

Actualizat: 24-12-2021 14:24

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Spre deosebire de alte țări, în România, Codul Rutier nu prevede o dată anume pentru montarea anvelopelor de iarnă pe autoturisme.


Dar conducătorii auto trebuie să știe că riscă amenzi considerabile dacă sunt prinși fără anvelope de iarnă în anumite situații.


Deși legislația românească nu prevede o dată anume, șoferii trebuie să aibă în vedere condițiile meteorologice, atunci când vor pleca la drum.


Mai precis, potrivit Ordonanței de Urgență n.r. 195/2002 modificată și completată cu O.G. 5/2011 și Legea 161/2011, constituie contravenție „
conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fără a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante certificate”.


Practic, dacă pe carosabil s-a depus zăpadă, gheață sau polei, mașina dumneavoastră trebuie echipată cu anvelope de iarnă.

Conducerea autoturismului fără ca acesta să fie echipat cu cauciucuri de iarnă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni.

Mai mult, șoferii riscă să rămână şi fără certificatul de înmatriculare al maşinii, primind doar o dovadă înlocuitoare a actului original, fără drept de circulaţie.

Clasele de sancţiuni sunt:



  • clasa I: 2/3 puncte-amendă;

  • clasa a II-a: 4/5 puncte-amendă;

  • clasa a III-a: 6-8 puncte-amendă;

  • clasa a IV-a: 9- 20 de puncte-amendă;

  • clasa a V-a: 21- 100 de puncte-amendă.


Valoarea unui punct-amendă este de 145 de lei.

Vezi și

SURSE O posibilă ‘execuție’ pregătită de premierul Nicolae Ciucă! Resetarea negocierilor dintre PNL și PSD schimbă situația la vârful ANPC

ANPC confirmă dezvăluirea Bugetul.ro! Un nume greu de pe piața hipermarketurilor a vândut produse fără autorizație

SURSE ‘Omerta’ introdusă la Protecția Consumatorilor! Doar actualul șef al instituției ar avea dreptul să comunice acțiunile

 

 

 
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri