Tot mai mulți români aleg să consume mâncare vegană! Cât de sănătoasă este, în realitate, aceasta

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 21-04-2024 14:54

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Dacă ne raportăm la comenzile livrate de Glovo în cele 25 de țări, România se situează pe locul al doilea, la nivel global, în ceea ce privește consumul produselor vegane, după Spania.


Comparativ cu anul 2022, în anul 2023 comenzile de preparate vegane au crescut cu peste 8%,  77% dintre acestea provenind de la restaurante, în timp ce 23% sunt comenzi plasate de la supermarket.

Cât de sănătoasă este mâncarea vegană


Recent, a fost realizat un studiu la care participanții au trebuit să consume  diete pe bază de plane. Potrivit studiului ,,a deveni vegan nu îți va îmbunătăți sănătatea’'

Conform studiului, produsele din ,,carne” artificiala pe bază de plante nu oferă niciun „beneficiu clar” pentru sănătatea inimii. Mai mult, cei care au mâncat „cârnați”, „burgeri” și „carne tocată” artificiale au avut și o tensiune arterială mai proastă decât cei care consumă carne.

Experții s-au declarat nemulțumiți de  „faima de produs sănătos” din jurul „cărnii” artificiale.

Coautorul studiului, dr. Sumanto Haldar, lector în știința nutriției la Universitatea Bournemouth, a declarat că, în prezent, alternativele nu oferă avantaje pentru sănătate.
„În prezent, producerea acestor alternative de carne pe bază de plante implică adesea o cantitate substanțială de procesare.Produsele finite pot fi bogate în sare, grăsimi saturate și aditivi pentru a se potrivi cu gustul și textura produselor din carne adevărată.

Este clar că există încă o mulțime de oportunități de îmbunătățire a analogilor de carne pe bază de plante pe piață, pentru a justifica percepția asupra beneficiilor superioare pentru sănătate ale acestor produse.

Așa cum stau lucrurile, alternativele de carne pe bază de plante disponibile în prezent nu oferă aceleași avantaje pentru sănătate ca o dietă tradițională pe bază de plante, constând în general din alimente integrale, cum ar fi cereale integrale, leguminoase și o multitudine de fructe și legume.

Acest lucru dă un impuls pentru industria alimentară să reevalueze dezvoltarea următoarei generații de produse alternative din carne, astfel încât acestea nu numai să aibă un gust bun, ci și să aibă atribute nutriționale îmbunătățite și să fie mai accesibile pentru întreaga populație” a spus el.

Citește și: Japonezii au găsit secretul longevității! Care sunt obiceiurile zilnice ce vă pot influența starea de sănătatea

La studiu au participat persoane cu risc de de diabet de tip 2


Studiul a durat opt săptămâni și au participat optzeci și două de persoane cu risc de diabet de tip 2 . Acestea au fost împărțite în grupuri alimentare fie carnivori (42) fie pe bază de plante (40).

Aceștia au schimbat carnea cu produse vegane de la mărci precum Impossible Beef, Omni Foods, The Vegetarian Butcher, Beyond Meat și The Vegetarian Butcher.

Participanților li s-au efectuat teste de sânge înainte și după studiu, pentru a  le permite cercetătorilor să evalueze sănătatea cardiometabolică. De asemenea, pe întreaga perioadă a studiului participanții  au fost echipati cu monitoare de glucoză pentru a verifica nivelul zahărului din sânge în timp real.

„Printre factorii clasici de risc pentru boli cardiovasculare, nu s-au observat efecte clare între dieta cu carne pe bază de animale și grupurile de carne pe bază de plante”. au spus cercetătorii în articolul din Jurnalul American de Nutriție Clinică, potrivit Daily Mail

 
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri