Toți pensionarii vor primi acest document! Șeful Casei de Pensii Publice, Daniel Baciu a prezentat deciziile

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 19-06-2024 11:45

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Vin vești importante pentru pensionarii din România. Președintele Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu a oferit detalii privind marea recalculare. Acesta a prezentat documentul pe care  îl vor primi seniorii din România. Mai mult, acesta spune că deciziile de recalculare ar trebui să ajungă în cel mai scurt timp la beneficiari.


Daniel Baciu dă asigurări și spune că nu vor exista  întârzieri și a confirmat că toate datele sunt în grafic.




„Este vorba despre această formă; așa vrem să trimitem deciziile către pensionari. Trebuie să adoptăm un act normativ. Se lucrează la Casa de Pensii pentru ca aceste decizii să ajungă în timp util, astfel încât, cu prima zi lucrătoare din septembrie, oamenii să își primească drepturile de pensie.

Noi trebuie să ne încadrăm în acest timp pentru ca oamenii să primească până în septembrie, astfel încât să știe care sunt drepturile ce li se cuvin prin noua lege a pensiilor. Nu suntem în întârziere, suntem în grafic, astfel încât oamenii să își primească drepturile care li se cuvin.”, a spus șeful Casei de Pensii, pentru Realitatea.

Citește și: Concediile necunoscute ale familiei Nicușor Dan în Grecia. Unde își petrece primarul Capitalei cele mai multe vacanțe de vară

Documentul pe care îl vor primi pensionarii


Oficialul a prezentat, la Realitatea Plus, documentul pe care pensionarii urmează să îl primească. Mai mult, acesta a oferit detalii despre recalcularea pensiilor, dar și despre sumele pe care aceștia ar urma să le primească în plus începând cu  1 septembrie.



„Anul acesta avem două majorări ale pensiilor. Una la 1 ianuarie, când s-a majorat cu 13%, și mai avem ce-a de-a doua în septembrie, când vorbim de recalcularea celor 5000 de dosare. În jur de 70% din pensionari vor avea majorări ale pensiilor.În momentul de față, avem o prevedere clasă, un act normativ pentru cumpărarea retroactivă. Această posibilitate era valabilă și în noua lege a pensiilor și a fost un real succes. Cine are această posibilitate, să o facă”, a mai spus președintele Casei Naționale de Pensii.

Pensia va crește cu 65%


În urmă cu ceva timp, Daniel Baciu a prezentat formula de calcul. Potrivit acestuia, de la 1 septembrie 2024, de 49,67296.
„Dacă adunăm aceste puncte de stabilitate dau 9,5 puncte de stabilitate. Total puncte contributive calculate efectiv pe principiul de contributivitate 40,17296 la care se adaugă și cele 9,5 puncte de stabilitate, rezultă 49,67296 acesta este numărul total de puncte prevăzut de legea 360/2023”, a menționat Baciu.

Citește și: „Tăticul” lui Florian Coldea și omul care conduce „statul paralel”. Dumitru Dragomir a dezvăluit numele mai puțin cunoscut de români

 



Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri