Foarte mulți și-ar dori să aibă salarii mai mari, chiar dacă acest lucru implică părăsirea țării. Iată că acest lucru este posibil.Un studiu realizat de banca de investiţii HSBC,arată care sunt ţările în care poţi trăi şi lucra.
Potrivit unui studiu realizat de banca de investiţii HSBC, care punctează ţările în funcţie de dezvoltarea economică, experienţele pe care le oferă şi viaţa de familie arată că cele mai bune ţări în care poţi trăi şi lucra sunt în acest an Singapore, Noua Zeelandă, Germania, Canada şi Bahrain. Topul 10 este completat de Australia, Suedia, Elveţia, Taiwan şi Emirateele Arabe Unite.
Totuşi, într-un alt clasament al celor mai bune pachete salariale oferit expaţilor, Elveţia conduce, cu un salariu anual mediu de 202.900 dolari, urmată de Statele Unite, cu 185.100 dolari şi Hong Kong cu 178.700 dolari. China se află pe locul 4, cu 172.700 dolari, urmată de Singapore (162.200 dolari) Emiratele Arabe (155.000 dolari) India (131.800 dolari), Indonezia (128.000 dolari), Japonia (127.400 dolari) şi Australia (125.800 dolari), arată Mediafax.
Vezi și
Veste bună! Se schimbă vârsta de pensionare: Pentru cine va fi redusă și în funcție de ce
Șoferii primesc o nouă lovitură! Ce se va întâmpla de la 1 ianuarie
Care ar fi fost motivul din spatele arestării Elenei Udrea-Ce taxă plătea fostul ministru


















