Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru promulgarea Legii privind stabilirea condițiilor de introducere pe piață a benzinei și motorinei.
Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2018 pentru stabilirea condițiilor de introducere pe piață a benzinei și motorinei, de introducere a unui mecanism de monitorizare și reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și de stabilire a metodelor de calcul și de raportare a reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră și pentru modificarea și completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea conţinutului minim de biocarburanţi în amestecul de benzină şi motorină, obligativitatea furnizorilor de a afişa la pompă conţinutul de biocarburanţi din benzina şi din motorina comercializată, pentru conformarea cu prevederile art. 3 şi art. 4 din Directiva 200930/CE, obligativitatea producătorilor şi importatorilor de autovehicule de a include în documentaţia tehnică pe care o pun la dispoziţia utilizatorilor, respectiv în cartea tehnică, informaţii privind conţinutul de biocarburanţi din benzină care poate fi utilizat, stabilirea valorilor ţintă privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, pentru conformarea cu prevederile art. 7a din Directiva 2009/3 0/CE şi în conformitate cu metodele de calcul impuse prin Directiva 2015652/CE, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008.
Vezi și
Lovitură pentru Mioara Roman! Ce pensie are acum fosta soție a lui Petre Roman
Vești bune pentru acești angajați! Salariile lor vor crește din nou
Rareș Bogdan detonează atomica! Planul secret al lui Tudorel Toader: Pentru ce funcție negociază cu Liviu Dragnea
Toți șoferii trebuie să cunoască acest lucru! Klaus Iohannis a semnat
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

09 febActual
Prăjiturile de lux ale Dacianei Sârbu, fosta soție a lui Victor Ponta. Fosta europarlamentară are o cofetărie de fițe

09 febActual
Ziua Z pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă va fi judecat pentru propagandă legionară

09 febActual
Salariile pe care le încasează farmacistele de la Farmacia Tei, mai mari decât la Dr. Max sau Catena. Contează și câtă experiență au

09 febActual
Scenariu negru pentru educația din România. Rectorul Universității Politehnica Timișoara lansează avertismente

09 febActual
Tramvaiul groazei din București. Vagoanele Imperio se expun unor riscuri majore când circulă în această zonă a Capitalei

09 febExterne
Fără Mc, Starbucks sau Coca Cola în această țară. Pe fondul tensiunilor cu Donald Trump, danezii refuză orice este din SUA

09 febActual
Greșeala din trafic care îi costă pe șoferi până la 1.300 de lei. Ce spune Codul Rutier despre circulația pe banda a doua

09 febPolitica
Variantele de înlocuitori ai lui Ilie Bolojan. Premierul trebuie să se retragă, zilele acestea, din funcția de ministrul Educației

09 febPolitica
Bolojan i-a unit pe Sorin Grindeanu și George Simion. Se conturează din ce în ce mai mult o alianță PSD - AUR

09 febActual
George Simion iese la atac. Replica liderului AUR pentru cei care-l acuză că a dat bani grei pentru a ajunge la Casa Albă
Articole Similare

24 minute în urmăActual
Taxele secrete din spatele cumpărării unui apartament. Se plătesc bani grei pentru a-l achiziționa

circa 1 oră în urmăActual
Plătește Biserica Ortodoxă taxe la stat? Slujnicii Patriarhului Daniel au oferit răspunsul

09 febActual
Ce vechime se ia în calcul la pensie dacă ai lucrat part-time. Cum se calculează stagiul de cotizare

09 febActual
Greșeala din trafic care îi costă pe șoferi până la 1.300 de lei. Ce spune Codul Rutier despre circulația pe banda a doua

09 febActual



