O adevărată tragedie s-a produs sâmbăta trecută, în Munții Retezat! Șapte persoane au fost prinse de o avalanșă, iar două dintre acestea au decedat: Erik Gulacsi și Dor Geta Popescu - doi copii considerați viitorul alpinismului românesc.
Celelalte cinci persoane au avut noroc cu un grup de 51 de persoane, cursanți și instructori ai unei școli de ghizi montani din București, care se aflau în zonă în momentul declanșării avalanșei.
Conducătorul și proprietarul școlii este nimeni altul decât Cătălin Ioan Berenghi - fost luptător în Legiunea Franceză. În anul 2016, Berenghi a candidat, ca independent, la Primăria Municipiului București, fără succes însă.
https://www.youtube.com/watch?v=PU3s4LXqiKs
Tot de numele său este legat protestul împotriva construirii Mega Moscheii în Capitală. De asemenea, fiind un desăvârșit susținător al familiei tradiționale, Cătălin Berenghi a protestat și contra paradei gay, organizată anual la București.
Conform curentul.ro, el este antrenat în patru războaie, specialist genist (minaj, deminaj, manevrare explozibil), distrugător de lunetiști, alpinist si schior, ghid montan, instructor prim ajutor, instructor școală de ghizi montani și instructor cursuri supraviețuire.
După evenimentul tragic din Munții Retezat, Berenghi a devenit și erou. Acesta a coordonat grupul care i-a salvat pe cei cinci răniți.
„Personal am pregatit grupul pentru relatia cu cei acidentati care au primit ordinul de a-i ignora aproape total pe supravietuitori pentru a nu-i traumatiza si mai mult pe acestia cu intrebari penibile si stupide care ar fi putut declansa o adevarata criza celor accidentati. Am evaluat inca o data starea lor remarcand faptul ca un barbat avea o taietura foarte urata pe fata, care nu mai sangera si faptul ca avea piciorul drept, stamb si deformat in zona genunchiului. Am banuit faptul ca avea o fractura destul de urata, dar barbatul care avea cam 1.80- 1.90m si cam 100kg, se deplasa singur pe picioarele lui ajutat de niste bete de schi. Am continuat foarte incet deplasarea in ritmul lui spre cabana Gentiana. La 45 min de cabana ne-am intalnit cu un salvamontist care venise pe schiuri pentru a evalua situatia. Am continuat drumul spre cabana, iar la 30 min inainte de a ajunge la cabana Gentiana ne-am intalnit si cu echipa de salvatori formata din 7 salvamontisti si 2 jandarmi”, a scris Berenghi, pe o rețea de socializare.
Cele spuse de Cătălin Berenghi au fost confirmate și de echipa de Salvamont Hunedoara.
Vezi și După tragedia din Munții Retezat, patronul școlii de ghizi dă cărțile pe față: „Am fost transformați”
Mărturia incredibilă a unei fete prezente în Munții Retezat: „Nu salvamontiștii ne-au salvat”
Totul despre proprietarul școlii de ghizi - salvatorul din Munții Retezat! Legăturile cu politica
Trending

09:17Externe
Presa de la Moscova cere „Moartea României”. Bucureștiul, indicat drept țintă în cazul extinderii conflictului militar din zonă

09 febActual
Tramvaiul groazei din București. Vagoanele Imperio se expun unor riscuri majore când circulă în această zonă a Capitalei

09 febActual
Greșeala din trafic care îi costă pe șoferi până la 1.300 de lei. Ce spune Codul Rutier despre circulația pe banda a doua

09 febPolitica
Variantele de înlocuitori ai lui Ilie Bolojan. Premierul trebuie să se retragă, zilele acestea, din funcția de ministrul Educației

09 febPolitica
Disperarea lui Ciprian Ciucu. Primarul general al Capitalei face un apel major inclusiv la președintele Nicușor Dan

09 febPolitica
Bolojan i-a unit pe Sorin Grindeanu și George Simion. Se conturează din ce în ce mai mult o alianță PSD - AUR

10:46Actual
Continuă războiul dintre Ilie Bolojan și magistrați. Replica dură a premierului pentru ICCJ: „Se vor căuta responsabili”

08:29Actual
Plătește Biserica Ortodoxă taxe la stat? Slujnicii Patriarhului Daniel au oferit răspunsul

11:49Externe
Cine este mentorul lui Donald Trump. Omul din penumbră care a stârnit iureșul american împotriva Europei

09:36Actual
Apocalipsa AI profețită de omul care a anunțat criza din 2008. Este marele pericol pentru omenire
Articole Similare

circa 1 oră în urmăActual
350 de lei în plus la salariu pentru angajații care au leafa sub 6.000 de lei. Lucrătorii din această categorie vor beneficia de indemnizația de hrană

13:53Actual
Românii care riscă să rămână fără pensii. Documentul ce trebuie depus de două ori pe an pentru a încasa venitul de la stat

13:37Actual
Nereguli grave la supermarketurile din România, amendate de ANSVSA. Sute de kilograme de alimente au fost retrase, de urgență

13:17Actual
Curs BNR, marți, 10 februarie 2026. Moneda unică europeană bifează o ușoară scădere în raport cu leul românesc

12:21Actual



