Traian Băsescu detonează „bomba” în plină campanie pentru alegerile prezidențiale. Fostul șef de stat, dispus să aducă dovezi care susțin falsificare scrutinului

Autor: Luciana Polite

Publicat: 23-04-2025 08:59

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Pe data de 22 aprilie, Traian Băsescu a anunțat că va începe o serie de dezvăluiri despre alegerile prezidențiale din România. Pe rețelele de socializare, unde este extrem de activ, a povestit anumite scheme pe care le-ar fi făcut alianța dintre PSD și PNL, combinația USL. Susține că va aduce și dovezi clare pentru acuzațiile extrem de grave pe care le-a pornit.

Conform spuselor fostului președinte, de astăzi, 23 aprilie, ar urma să vină cu dovezi și declarații care să aducă „lumină” în mediul politic și în campanie. Până la momentul redactării acestei știri, nu a revenit cu nicio dezvăluire. Cel mai probabil, urmează să le facă în a doua parte a zilei.

traian basescu

„DESPRE ALEGERI ÎN ROMÂNIA

Apropierea datei alegerilor şi apetitul USL (PSD-PNL) de a falsifica sau de a decredibiliza rezultatul alegerilor când acesta nu le convine, mă îndeamnă ca, începând de mâine, să postez câteva mici episode despre alegeri, începând cu alegerile din 2024”, a transmis Traian Băsescu, pe Facebook.

CITEȘTE ȘI: Ea este moștenitoarea lui Papa Francisc, singura rudă căreia îi putea lăsa averea. Sunt șanse mari să nu vină nici la înmormântarea sa

Traian Băsescu, acuzații către PSD și PNL și pentru alegerile prezidențiale din 2009 și referendumul din 2012

În anul 2009 au avut loc alegeri prezidențiale, pe 22 noiembrie și 6 decembrie. La vremea respectivă, tot Traian Băsescu a ieșit învingător în fața lui Mircea Geoană, cu care intrase în turul al doilea. Inițial, multe sondaje susțineau că fostul șef NATO ar fi câștigat, de aceea și celebrul moment: „Mihaela, dragostea mea, am învins”. Fostul primar, care lua al doilea mandat, candida din partea Partidului Democrat Liberal (PDL).

În anul 2012, la doar 3 ani după ce fusese numit în funcție, pe 29 iunie, a avut loc un referendum prin care să fie înlăturat, în Parlament. 87.52% au votat cu DA, 11.15% cu NU. Despre ambele evenimente, fostul politician susține că ar fi fost „măsluite”.

„Vom vedea cu probe cum “s-au furat” alegerile din 2009 la Paris, cum “s-a furat” referendumul din 2012 cu “erata”, bătălia pentru falsificarea numărului de alegători etc. etc.

Fac acest lucru şi pentru că unii candidaţi ţin să folosească minciuna USL-istă asupra acestor evenimente politice şi în actuala campanie.

Păi dacă faceţi asta, hai s-o facem cu argumente, începând de mâine.

România şi românii trebuie să beneficieze de ALEGERI LIBERE ŞI CORECTE!”, a adăugat Traian Băsescu.

CITEȘTE ȘI: Vreme minivacanță 1 Mai. Meteorologii ANM și Accuweather au venit cu păreri diferite privind micul concediu de Ziua Muncii

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri