În aceste momente extrem de delicate prin care trece România, măcinată de proteste și neîncredere, fostul președinte Traian Băsescu pare să fie cea mai rațională voce din politică. Acesta consideră că Guvernul Grindeanu trebuie să demisioneze pentru că și-a pierdut credibilitatea și asta pentru că a dat OUG 13 cu dedicație.
"Aș spune că formularea abuzului în serviciu așa cum a făcut-o Guvernul Grindeanu este în acord cu decizia CCR. Dar Grindeanu trebuie să plece, că ar fi trebuit să spună aceste lucruri cu câteva zile înainte, ca să nu se mai poată manipula și pentru că au dat-o cu dedicație. Realitatea pentru cei din Piața Victoriei este că OUG 13 a fost dată prost.", a spus fostul președinte la România TV.
Vezi și Revoltător! Doi foști șefi DNA ar fi beneficiat de retrocedări ilegale de case în Timișoara
Traian Băsescu crede că oamenii au avut dreptate să iasă în stradă și l-a criticat dur pe Codrin Ștefănescu, cel mai puternic susținător al OUG 13 din cadrul PSD.
"Cum să aperi OUG 13 cu Codrin Ștefănescu? Cine crede că el a citit vreo carte? El are colecție, dar se uită doar la cotoare”, a mai declarat Traian Băsescu.


















