Traian Băsescu a scris, miercuri pe Facebook, că propunerea din nou a lui Răzvan Cuc la Transporturi este un „clientelism ieftin”.
În opinia fostului președinte, Klaus Iohannis va acționa în interesul României și nu „în interesul mărunt al lui Dragnea”, potrivit Mediafax.
„Cuc. După ce a încercat la Ministerul Transporturilor cu Olguţa Vasilescu şi cu Mircea Drăghici, ultima nominalizare a Liderului Suprem pentru acest minister greu, făcută în ultima zi a interimatului de 45 zile al Rovanei Plumb pentru a-i forţa mâna Preşedintelui Ţării, este Răzvan Cuc. Nefericitul Răzvan Cuc a fost nevoit să demisioneze la cererea PSD din Guvernul Grindeanu, apoi a fost remaniat pentru incompetenţă, tot de PSD, din Guvernul Tudose, pentru ca acum să fie redescoperit de Daddy ca fiind soluţia de „profesionist sadea” pentru Ministerul Transporturilor. Clientelism ieftin!”, a afirmat Traian Băsescu, miercuri pe Facebook.
„Cum stă Preşedintele României în această ecuaţie? Să vedem:
1. Nu preşedintele este responsabil că nominalizarea a întârziat nepermis, fiind făcută cu doar câteva ore înaintea expirării interimatului de la Ministerul Transporturilor;
2. Preşedintele poate respinge propunerea bazându-se pe realitatea că la solicitarea premierului PSD a semnat decretul de remaniere din funcţia de Ministru al Transporturilor a lui Răzvan Cuc, pentru incompetenţă, în octombrie 2017;
3. Nimeni nu-i poate cere Preşedintelui României să reinstaleze în funcţie un ministru pe care cu doar câteva luni în urmă l-a revocat pentru incompetenţă;
4. Nominalizarea lui Răzvan Cuc este rodul unei decizii destinată a servi clientela de partid a lui Dragnea, pe care trebuie s-o servească pentru a se menţine pe funcţie”, a completat fostul șef al statului.
Acesta se întreabă cât de slabi au devenit baronii din PSD ca să îl lase pe Liviu Dragnea să îl nominalizeze din nou pe Răzvan Cuc la Ministerul Transporturilor.
„Oare cât de slabi şi neluaţi în seamă au ajuns baronii PSD ca să-l lase pe Dragnea să-l impună pe „deplin compromisul profesional” Răzvan Cuc, ei ştiind că acest lucru face rău şi imaginii PSD? Eu cred că preşedintele Iohannis va acţiona în interesul României şi nu în interesul mărunt al lui Dragnea. P.S. – Poate domnul Cuc are un dram de responsabilitate şi renunţă la nominalizare”, a conchis Băsescu.
Social-democrații au decis, marți, în ședința Comitetului Executiv al partidului, propunerea lui Daniel Suciu pentru funcția de vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice și a lui Răzvan Cuc la Ministerul Transporturilor.
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, miercuri, că a trimis cele două propuneri președintelui Klaus Iohannis.
Acțiunea din CEx al PSD de a face noi propuneri pentru cele două portofolii vine în contextul în care Olguța Vasilescu și Mircea Drăghici au anunțat că își retrag candidatura de la Dezvoltare și Transporturi, după ce șeful statului a refuzat, în mai multe rânduri, numirea acestora.
Rovana Plumb și Eugen Teodorovici conduc interimar portofoliul Transporturi, respectiv cel a Dezvoltării. Interimatul expiră miercuri.
Vezi și
Lovitură dură pentru toți clienții RCS&RDS! Se aplică la 1 martie 2019
Țiriac dă mega-lovitura! Ce sume câștigă acesta fără a face nimic
Traian Băsescu:'După ce a încercat la Ministerul Transporturilor cu Olguţa Vasilescu şi cu Mircea Drăghici, ultima nominalizare a Liderului Suprem pentru acest minister greu'
Trending

08:54Actual
Fata lui Victor Ciorbea are milioane de dolari. Fostul premier al României are o fiică stabilită în Statele Unite ale Americii

22 febSocial
Codul Rutier obligă șoferii din 2026 să aibă în mașină kit complet de siguranță, iar lipsa trusei medicale aduce amendă de peste 1.000 de le

22 febPolitica
Traian Băsescu afirmă că deplasarea lui Nicușor Dan în SUA nu a fost o vizită istorică, ci o mișcare riscantă de necesitate

11:30Externe
SM-39 Razor, noua minune made in SUA. Avionul cu ajutorul căruia Donald Trump vrea să le dea șah mat Chinei și Rusiei

08:15Actual
Cât costă un banal covrig cu semințe la Luca în 2026. Prețurile produselor de patiserie au explodat în ultima vreme

13:22Politica
Înlocuitorul lui Ilie Bolojan a fost găsit, dar doar provizoriu. După multe refuzuri, este singurul care ar vrea la Ministerul Educației

12:24Actual
Diana Buzoianu, scoasă la raport de social-democrați. Ministra Mediului va da explicații în Parlament pentru blocarea investițiilor strategice ale statului

09:38Externe
Job plătit cu 77 de lei pe oră la "porțile Raiului". Nu sunt decât trei locuri de muncă disponibile aici

14:16Actual
Dezastru pentru toți elevii care susțin Evaluarea Națională și Bacalaureatul în 2026, dar și în anii următori. Indicațiile clare au ajuns deja la inspectoratele școlare

22 febPolitica



