traian berbeceanu 840x500

sursa foto:  digi24.ro

Traian Berbeceanu, după demararea campaniei de vaccinare împotriva COVID-19: ‘Aștept cu nerăbdare să îmi vină rândul!’

Prefectul Bucureștiului, Traian Berbeceanu, a declarat că așteaptă cu nerăbdare să fie, la rândul lui, vaccinat anti-COVID-19. În România, campania a demarat oficial duminică, la fel ca în mai multe state membre ale Uniunii Europene.

 

La finalul lunii noiembrie, Traian Berbeceanu a fost diagnosticat pozitiv și a intrat în izolare. A reușit să câștige lupta cu virusul, însă, cu siguranță, nu va uita clipele prin care a trecut atunci. Între timp, în România a fost demarată campania de vaccinare anti-COVID.

Prefectul Capitalei a asistat cu emoții la prima vaccinare din țară, realizată la Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. dr. Matei Balș. Ulterior, a mărturisit că așteaptă cu nerăbdare să primească și el doza dezvoltată de Pfizer/BioNTech.

“Începe sfârșitul pandemiei! A fost modul superb în care s-a exprimat Mihaela Anghel, asistent medical în cadrul echipei care a preluat primul pacient confirmat pozitiv cu Covid 19. Mihaela este primul român vaccinat în debutul unei campanii naționale fără precedent! Am fost tare emoționat să fiu prezent la Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. dr. MATEI BALȘ, la debutul campaniei de vaccinare împotriva virusului care a răpit atât de multe vieți, care ne-a dat peste cap întreaga viață.

Astăzi s-a declanșat prima etapă a campaniei de vaccinare care, așa cum era firesc, a început cu personalul medical din linia întâi, cu cei fără de care sănătatea și viața ne-a fi în pericol. În etapele următoare, vor fi vaccinate în mod gratuit toate persoanele care doresc să se imunizeze împotriva acestui virus nenorocit, vaccinarea fiind sigură, voluntară și absolut necesară pentru stoparea pandemiei. Aștept cu nerăbdare să îmi vină rândul!”, a spus Traian Berbeceanu, prefectul Capitalei, conform Gândul.ro.

Citește și:

Gheorghe Piperea, ieșire spumoasă: Vaxinul a ajuns la Balș gata alterat/decedat. Din acest motiv președintele a refuzat să fie primul la vaxinare. Nu vom afla prea repede efectele adverse în cazul lui Cîțu

Guvernul Cîțu le dă o primă lovitură românilor! Se aplică de azi!

EXCLUSIV La 31 de ani de la Revoluție, veniturile lui Gelu Voican Voiculescu s-au prăbușit! A pierdut un salariu de 2.000 de euro pe lună

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare