Transformare imobiliară în București. Familia Borcea construiește un ansamblu de lux pe locul fostului restaurant „Doi Cocoși”

Autor: Vlad Ionescu

Publicat: 31-03-2025 16:14

Actualizat: 31-03-2025 20:13

Article thumbnail

Sursă foto: Storia.ro

Un nou proiect imobiliar de amploare prinde contur în zona de nord a Capitalei, pe Șoseaua București-Târgoviște, acolo unde s-a aflat celebrul restaurant „Doi Cocoși”.

Elena Borcea, mama fostului acționar al echipei Dinamo, Cristian Borcea, s-a asociat cu grupul imobiliar Start Priority pentru dezvoltarea unui ansamblu rezidențial cu 102 apartamente, în urma unei tranzacții în valoare de 1,4 milioane de euro.

Fostul restaurant, înlocuit de un bloc cu 9 etaje și 18.700 mp suprafață desfășurată

Firma care administrează afacerea, Complexul Turistic Internațional Doi Cocoși, este deținută acum aproape în mod egal de Elena Borcea și Start Priority Holding, companie controlată de familia Ioana Carmen și Cornel Petruț Ion. Administrator al firmei a fost numit Patrick Borcea, fiul de 27 de ani al fostului acționar dinamovist.

Demolarea fostului restaurant a început în decembrie 2024, iar lucrările pentru noul ansamblu, deja autorizat, urmează să înceapă în curând. Proiectul va avea două niveluri de subsol, parter și nouă etaje, ultimele trei retrase, ocupând aproximativ jumătate din suprafața terenului. În total, complexul va include 102 apartamente.

Citește și: Simbolul industriei petroliere românești a ajuns o groapă de gunoi. Una dintre marile rafinării ale României este acum o ruină

Zona devine noul pol imobiliar al Capitalei

Anterior acestei tranzacții, din afacere s-au retras Valentin Țăranu și Gheorghe Nețoiu, ambii foști parteneri ai familiei Borcea. Nețoiu a încasat 1,2 milioane de euro pentru asta și, potrivit surselor, intenționează să se mute în Dubai, unde deține mai multe proprietăți.

Arealele din nordul Bucureștiului, precum Pipera, Sisești sau Aviației, atrag tot mai multe investiții. Doar în zona fostului restaurant „Doi Cocoși” sunt deja în construcție alte proiecte de amploare, precum Lakeside11, NorthSide Park sau dezvoltările belgienilor de la Alinso Group și ale familiei Chiriță de la Sagex.

În total, peste 3.000 de apartamente sunt în construcție în această parte a orașului, iar interesul dezvoltatorilor este în creștere. Potrivit datelor ANCPI, în 2024 s-au vândut aproape 169.000 de locuințe în România, dintre care peste 60.000 doar în București și Ilfov.

Citește și: Grădina secretă a Bucureștiului ascunsă în Cartierul Armenesc. Unde se află una dintre cele mai frumoase și cochete construcții vechi din Capitală

 

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri