Tratatul UE-CANADA, CONDIȚIONAT de România! Ce urmărește țara noastră

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 19-10-2016 11:55

Actualizat: 19-10-2016 12:19

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Definitivarea tratatului de liber-schimb între Uniunea Europeană și Canada (CETA) este în acest moment blocată, după ce România, Bulgaria și Belgia au refuzat marți, la reuniunea miniștrilor comerțului din UE, să își exprime acordul în privința sa, potrivit agenției Belga, citată de news.ro.


Ministrul slovac al Economiei, Peter Ziga, a dezvăluit că România și Bulgaria vor să obțină, prin această acțiune, ridicarea vizelor de către Canada pentru cetățenii celor două state.


„Delegaţiile bulgară şi română, care condiţionează acceptarea tratatului de liberalizarea vizelor pentru cetăţenii lor în Canada, şi-au menţinut rezervele”, a afirmat Ziga, care în prezent deține preşedinţia Consiliului Comerţului.


Potrivit sursei citate, Belgia nu a aprobat semnarea tratatul pentru că entităţile federale valone au refuzat să le delege autorităţilor central dreptul de a semna acordul.


Vezi și Rusia, acuze GRAVE la adresa României!


Uniunea Europeană le-a dat celor trei ţări termen până la summitul de vineri să aprobe acordul.


„Vom continua să lucrăm zi şi noapte pentru a putea să organizăm summitul de săptămâna viitoare cu Canada (programat pentru 27 octombrie – n.r.). Suntem implicaţi într-un dialog constant cu diferitele entităţi belgiene pentru a răspunde preocupărilor lor”, a explicat comisarul european pentru comerţ, Cecilia Malmstrom.


„Trebuie să existe un acord vineri, la summitul european. Prietenii noştri canadieni trebuie să ştie dacă trebuie sau nu să îşi rezerve biletele”, a mai spus aceasta.


România și Bulgaria și-au exprimat reticența de a susține acordul CETA în luna mai a acestui an, dacă Guvernul canadian nu le va include în programul Visa Waiver.


Vezi și Ce face un personaj cheie al Mossad în România?


viewscnt


 
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri