Trei minori au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau a lovit un cap de pod. Aceștia erau împreună cu mama lor pe un drum din județul Argeș. Se pare că șoferița a pierdut controlul volanului și a părăsit partea carosabilă.
"Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești s-a stabilit că, o femeie de 36 de ani, din Bălilești, care conducea un autoturism pe DJ 703K, din direcția Budeasa către Mălureni, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un cap de pod", transmite IPJ Argeș
În urma accidentului, trei minori (o fată cu vârsta de 3 ani și doi băieți cu vârstele de 7 și respectiv 10 ani), au fost răniți și transportați la spital.
Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.
Trei copii au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau a lovit un cap de pod
Trending

08:19Actual
Alertă meteo pentru 6 județe din România, din 26 martie. Prognoza ANM cu vijelie și ninsori

25 marPolitica
Taxă în plus pentru fiecare locuitor din Sectorul 1 al Capitalei. Clotilde Armand anunță cât va cere actualul edil de la fiecare cetățean

25 marExterne
100 de lei de benzină în țara vecină. Statul le acordă acest ajutor, pe fondul scumpirilor

14:28Actual
Domeniul în care se caută urgent 10.000 de angajați, dar prea puțini doresc. Salariile sunt peste medie

12:20Actual
Radiere fiscală 2026. Pași esențiali după ce ai vândut mașina și actele necesare
Articole Similare

14:28Actual
Domeniul în care se caută urgent 10.000 de angajați, dar prea puțini doresc. Salariile sunt peste medie

12:20Actual
Radiere fiscală 2026. Pași esențiali după ce ai vândut mașina și actele necesare

08:19Actual
Alertă meteo pentru 6 județe din România, din 26 martie. Prognoza ANM cu vijelie și ninsori

25 marActual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat

24 marActual



