Compania românească Rombat se află pe lista producătorilor de baterii auto care au încălcat normele UE privind concurența prin participarea la un cartel în domeniul bateriilor pentru autovehicule, cei în cauză fiind sancționați de Comisia Europeană cu 72 de milioane de euro.
Potrivit organului executiv al Uniunii Europene, trei producători de baterii pentru pornirea motoarelor și o asociație de profil au participat la acorduri anticoncurențiale și practici concertate în Spațiul Economic European (SEE), desfășurate pe o perioadă de peste 12 ani. Acestea au implicat schimburi de informații sensibile și coordonarea prețurilor.
Aspectul pe care Comisia Europeană a pus accent
Comisia Europeană a subliniat că aceste acțiuni au restricționat concurența și că pot fi dăunătoare pentru industrii și consumatori.
CE a precizat că amenda totală este de 72 de milioane de euro, iar Rombat se află pe lista entităților vizate. Alte companii pedepsite sunt Exide și FET.
Unul dintre participanți, Clarios, nu a fost sancționat, deoarece a cooperat cu autoritățile europene și a dezvăluit existența schemei, beneficiind de programul de clemență al Comisiei, care oferă companiilor posibilitatea de a-și expune „participarea la un cartel și de a coopera” pe durata unei anchete, se arată în comunicatul referitor la acest subiect.
Reacția Rombat
Rombat, compania care produce baterii pentru autoturisme, camioane și utilaje agricole și deține facilități integrate, inclusiv un centru de reciclare a bateriilor, a oferit o reacție: „Suntem dedicați respectării normelor privind concurența și colaborăm cu autoritățile pentru clarificarea situației”.
În anii precedenți, compania a făcut investiții mari pentru extinderea capacităților de producție, utilizate de reprezentanți în discursul lor cu privire la sancțiunea Comisiei Europene.
TE-AR PUTEA INTERESA: Peste 20 de milioane de euro pentru românii din acest sector. Cine primește banii de la Banca Europeană de Investiții
Ce a spus vicepreședintele executiv pentru tranziție curată, justă și competitivă
În mod ferm, Teresa Ribera, vicepreședintele executiv pentru tranziție curată, justă și competitivă, a dat o declarație cu privire la situația producătorilor de baterii auto.
„Astăzi am amendat trei producători de baterii de pornire auto și asociația lor comercială pentru că au fost de acord să introducă o suprataxă pentru vânzarea bateriilor lor, încălcând normele UE în materie de concurență. Cu alte cuvinte, au fixat prețul. Avem toleranță zero față de fixarea prețurilor sau orice alt tip de cartel. Este de datoria noastră să ne asigurăm că cetățenii și întreprinderile noastre, inclusiv producătorii auto europeni, se pot baza pe furnizori care acționează corect și respectă normele de concurență. Prin această decizie, le reamintim, de asemenea, asociațiilor comerciale că nu ar trebui să își folosească poziția de reprezentanți ai industriei pentru a facilita coluziunea între membrii lor”, a comunicat aceasta
















